Victoria asupra Germaniei naziste în Europa a fost posibilă datorită remarcabilei colaborări militare dintre principalele puteri care s-au opus „axei” – SUA, Rusia și Marea Britanie. Însă relația tripartită dintre Franklin Roosevelt, Joseph Stalin și Winston Churchill nu a fost niciodată ușoară și a pus bazele modelului de rivalitate, suspiciune, frică și neîncredere, care continuă până în zilele noastre”, scrie Simon Tisdall, într-un editorial din The Guardian.

Autorul amintește cum „(…) la sfârșitul lunii martie 1945, generalul Dwight Eisenhower, comandantul suprem al forțelor aliate, i-a trimis lui Stalin o telegramă ultrasecreta cunoscută sub numele de SCAF-252 (…). În aceasta, Eisenhower a detaliat planurile sale pentru înfrângerea finală a Germaniei naziste, planuri despre care nu au fost însă informati aliații britanici. Stalin însă, acordând o mare importanță simbolică ocupării capitalei celui de-al treilea Reich și consecințelor pentru viitoarea ordine globala, era convins că Armata Roșie va fi prima care va ajunge la Berlin și îl va răsturna pe Adolf Hitler. Churchill avea o opinie similară, dar Eisenhower și Roosevelt, cel de-al doilea grav bolnav și detașat de cele lumesti, nu gândeau în termeni politici.”

Răspunzând la telegrama SCAF-252 la 1 aprilie, Stalin nu i-a descurajat pe americani care erau convinși că Hitler va organiza în luna mai o rezistenta acerba în Alpi si a aprobat planul lui Eisenhower de a trimite trupele americane la sud, departe de Berlin, declarându-i aliatului său credul că „Berlinul și-a pierdut importanța strategică”. Între timp, el a ordonat în secret comandantului său militar, mareșalul Gheorgy Jukov, să încercuiască imediat orașul cu cei 2,5 milioane de soldați, astfel încât americanii și britanicii să nu poata intra în Berlin și să înceapă asaltul final „cel târziu pe 16 aprilie”. După cum a remarcat istoricul Anthony Bivor, ”a fost cea mai mare pacaleala de 1 aprilie din istoria modernă”.

„Britanicii, în special mareșalul Sir Bernard Montgomery, s-au înfuriat teribil când au aflat că au fost scosi din joc. Churchill era îngrijorat și, după cum s-a dovedit, pe bună dreptate, că Stalin intenționa să exporte comunismul de tip sovietic în toată Europa și deja își încălca promisiunea dată la Conferința de la Yalta privind respectarea independenței Poloniei. (…) Dar lui Churchill îi rămânea doar să fierbe neputincios de furie. (…) Până pe 8 mai, Berlinul căzuse în urma asaltului Armatei Roșii, Hitler era mort și Stalin a câștigat”.

„Tensiunea dintre noua superputere a SUA și slăbita Marea Britanie, încărcată de datorii dar agățată cu disperare de imperiul său, a continuat în perioada postbelică. Potrivit scriitorului Robert Worth, este un mit ideea că, dupa 1945, Marea Britanie a fost fericită să transfere stafeta conducerii mondiale catre Washington. „Britanicii au făcut tot posibilul pentru a-și păstra imperiul de peste mări și erau profund indignați de încercările SUA de a îi înlocui”, a scris Worth.

„Americanii s-au opus colonialismului britanic. Dar, potrivit britanicilor, Statele Unite pur și simplu l-au înlocuit cu propriul său colonialism. Această rivalitate a generat o mulțime de confruntări ascunse și deschise pentru putere și influență, în special în Orientul Mijlociu”, se arată în publicație.

„(…) Churchill detesta noua subordonare britanică, dar și-a îndemnat succesorii să respecte principiul său:„ Nu va îndepartati niciodată de americani „. În multe privințe, conducatorii britanici respecta acest principiu pana astazi (…) – Londra a urmat conducerea Americii în cele mai multe probleme internaționale”.

„În ceea ce privește relațiile cu Rusia, politica Marii Britanii și a Statelor Unite în timpul Războiului Rece a devenit în mare măsură identica. Teama lui Stalin dupa 1945 că puterile occidentale vor încheia un„ acord secret ” și se vor uni pentru a se confrunta cu Uniunea Sovietică a fost confirmată în anii următori prin infiintarea alianței NATO, care a inclus Germania de Vest „, notează articolul.

„Lumea de astăzi are asemănări izbitoare cu lumea din 1945”, noteaza Tisdall. „Rusia post-sovietică a lui Vladimir Putin merge din nou în ofensivă, folosind mijloace asimetrice, cum ar fi războaie informaționale și atacuri cibernetice cauta sa-și răspândeasca influența asupra întregii Europe.

Marea Britanie a lui Boris Johnson, de după Brexit, care a respins conceptul de casă europeană comună, este singură, așa cum nu a mai fost din 1940. Apelurile susținătorilor Brexit pentru consolidarea relațiilor cu SUA în domeniul securitatii, economiei și comerțului, pentru a compensa divortul de UE, sunt echivalentul modern al apelurilor din timpul razboiului catre Roosevelt, pentru ajutor în „cel de-al doisprezelea ceas“.

„În ceea ce privește Statele Unite, conspirația lui Donald Trump cu Rusia lui Putin și disprețul primului față de aliații europeni amintește de naivitatea lui Roosevelt și a lui Eisenhower din 1945. Nu este de mirare că Stalin este unul dintre marii idoli ai lui Putin”, încheie autorul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Conferința de la YaltaEisenhowerGermania nazistaordinea mondialaTrump Putinvictoria impotriva fascismului