NATO nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a primi în rândurile sale Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat AP înainte de întâlnirea cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la New York.

„Numai Ucraina își poate alege drumul pe care îl va urma, indiferent dacă dorește sau nu să se alăture NATO”, a spus Stoltenberg.

„Drept urmare, cei 29 de membri ai alianței și Ucraina vor decide dacă Ucraina respectă standardele necesare aderării la NATO”, a adăugat el.

Stoltenberg și-a exprimat îngrijorarea față de intervenția militară a Rusiei în Ucraina și Georgia, sprijinul Rusiei față de regimul lui Assad în Siria și concentrarea de forțe navale rusești în estul Mediteranei.

În același timp, el a cerut menținerea unui dialog între NATO și Rusia pentru a ajuta la dezamorsarea tensiunilor, cât timp conflictul din Ucraina rămâne nerezolvat.

„Când avem neînțelegeri serioase, când vedem creșterea tensiunilor, când vedem o prezență militară tot mai mare în apropierea granițelor noastre – este chiar mai important să avem un dialog”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Stoltenberg: NATO nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a primi Ucraina în Alianță

  1. bogdan spune:

    Correct !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top