Alexei Navalnîi a decarat că efectul arsurii chimice căpătate la ochi în urma unui atac ar putea fi incurabil.

„A treia zi picuram în ochi la fiecare 15 minute, este a doua zi de injecții, luptam pentru ca ochiul afectat sa ramana clar,“ – a scris Navalnîi pe blogul sau.

Potrivit opozantului, există riscul ca ochiul sa nu poata fi vindecat.

El a relatat că, potrivit medicilor, atacatorul posibil sa fi adăugat ceva chimic în substanta cu care l-a stropit pe față, așa-zisa „zelionka” (verde briliant). După un atac similar la Barnaul, el a început să „vadă normal“ după 10 minute.

Navalnîi a declarat că considera Kremlinul responsabil de atacurile asupra sa, deoarece atacatorii puteau afla programul deplasarilor sale doar de la serviciile de securitate. „Aceleași care garantează ”inviolabilitatea“, nefuncționarea camerelor de supraveghere și reticența poliției de a demara anchete“ – a scris el.

Până în prezent politia rusa nu a inițiat vreun dosar penal ca urmare a plângerii depuse.

Atacul asupra lui Alexei Navalnîi a fost comis la data de 27 aprilie in Moscova. Atacatorul, care a fost suprins de camerele video, l-a stropit pe opozant cu o substanta verde și s-a facut nevazut.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

18 Responses to Navalnîi a acuzat Kremlinul că a organizat atacurile împotriva sa. El poate să piardă un ochi

  1. SaakasBilly spune:

    VA CAM LAS NAZISTILOR ,CA VOI CENZURATI CAM TOT CE SCRIU EU !! HITLER NU A MURIT DEGEABA !!

    • admin spune:

      Orice text continand limbaj licentios va fi sters in continuare.

      • SaakasBilly spune:

        MA LASI ,CU PROSTIILE ASTEA ?? SA CENZURAT PANA SI UNDE INDICAM CA AM FOST CENZURAT !! MA IEI CU „LIMBAJ LICENCIOS” ?? NIMENI NU STERGE ASA CEVA !! VOI STERGETI ADEVARUL ,CA SUNTETI SAIT DE PROPAGANDA MINCINOASA !! ATATA VA DUCE CAPU’ !!

      • bogdan spune:

        lasa-l frate ca asa poate face lumea diferenta intre educatia trollilor kremlinului si restul lumii…noi cu cine ne mai distram ?!

      • Catun spune:

        Trolul se plange ca ii sunt sterse vulgaritatile, dar oare nu e tot cenzura faptul ca ii este interzis sa scrie ceva impotriva lui Putin?

    • Zorg spune:

      Adio și rămâi cu bine! Pe viitor nu mai amesteca medicamentele cu beutura

    • Radu2I spune:

      Pai n-a Murit,s-a reincarnat in Putin!

    • Putimon spune:

      Nu plecaaaaa Dilly!!!! Dillyşor, Dillymane, Dillybau….Căkaşule!
      Nu ne lăsaaaaa to’aşe Dillymandrovici, taman acu’ de 1 Mai!
      Ura, ura, ura! Trăiască lupta pentru pace!
      Să ştii, Dillymache, că dacă pleci tu, plec şi eu!
      Ai face tu asta?

    • rsumy spune:

      @SakoșaDilly
      Heil Hicler, prostovavane !!!

      PS. Deșteptu’ de mai sus, care ne dădea lecții de istorie, era ferm convins că pe HITLER îl chema de fapt… HICLER !!!
      Am dovezi.
      🙂 🙂 🙂

  2. SaakasBilly spune:

    SOTIEI LUI BASHAR NASCUTA IN ANGLIA VREAU SA-I RETRAGA CETATENIA ENGLEZA ,DOAR PEN’CA E SOTIA LUI BASHAR !! IN MAREA DEMONCRATIE OCCIDENTALA NIMENI NU ZICE NIMIC !! E NORMAL ASA ,ZIC EI !! LA CLOVNUL ASTA DACA I-AR RETRAGE CETATENIA RUSA,PENTRU CA DUPA CATE MAGARII FACE ,ZIC CA E NORMAL ,AR URLA TOT OCCIDENTUL ,CA SA NU MAI ZIC DE SATANICII RICANI CARE AR URCA TOTI PERETII CU LIMBA SCOASA …SASAIND !!

  3. SaakasBilly spune:

    PAI MAI PUTZA ,IMAGINEAZA-TI CA ASTA E UN FEL DE CLOVN AL REGELUI !! DAR NU UNUL ANGAJAT DE REGE SAU DE REGINA,CI UNUL PUS DE REGELE CU CARE SUNT IN RAZBOI !! PAI STI TU IN EVUL MEDIU CATI CLOVNI DIN ASTIA AU FOST DECAPITATI ?? UNU’ SA PUS PE SCAUNUL REGELUI ,SAU CHIAR PI TRON,ALTU’ IA CALARIT CALUL,ALTUL A SPUI O GLUMA NESARATA CAND EL NU AVEA CHEF DE GLUME, ALTUL A FOST PRINS SUB FUSTA REGINEI,CA TOTI PITICII AU MATARANGA URIASA !! IN TOATE CAZURILE AU FOST DECAPITATI ,EXCEPTAND PE ALA DE SUB FUSTA REGINEI CARE A FOST SCHINGIUIT INDELUNG …CU MULTA PLACERE!! UITE LA ASTA…UN CLOVN !! TOATA RUSIA E IMPOTRIVA LUI ,ADUCE O GRAMADA DE PREJUDICII RUSIEI ,DAR EL VREA CA POPORENII SA-L ALEAGA !! TOTDEAUNA TREBUIE URMARIT CINE PROFITA DIN ASEMENEA NAZBATII !! PAI ,COTA DE POPULARITATE A LUI SA DUBLAT BRUSC ACUM CAND RICANII PRIN EL SI CELALALT CIURUC VREAU SA FACA UN MAIDAN FRUMOS IN RUSIA !! BINE !! COTA LUI ERA DE 0,1 % ,ACUM CA SA DUBLAT VA FI DE 0,2 % !! DECI NU VOR DEMONSTRA O SUTA DE PERSOANE CI DOUA SUTE !! VA TREBUI NISTE DUBE IN PLUS ,LA MAIDANU’ ALA !!

  4. bogdan spune:

    Tipic pt natiuni inapoiate ! Neanderthalienii sec 21 ! OLr = cea mai mare asa zisa „tara” terorista din lume ! In fapt o statie PECO uriasa plina de dementi condusa de un pitic debil si complexat !

    • SaakasBilly spune:

      ATI VENIT PRIMA DATA CU FEMEIA AIA FRICKI !! „FRATE” NIMEN ZDRAVAN LA CAP NU POATE SPUNE CA AIA NU ARE PROBLEME LA MANSARDA,ACUM VENITI CU GUGUSTIUCU’ ASTA !! EU DIN START AM SPUS CA BAIATU’ ASTA NU E IN TOATE MINTILE !! VENITI DINAINTE CA VOI STITI ,NORMAL CA STITI,CA RUSII O SA SPUNA ASA SI ASA ?? PAI CHIAR EL A SPUS CA LA FIECARE CHESTIE DIN ASTA,DA RUSIA IN JUDECATA SI PRIMESTE DESPAGUBIRI ENORME,DIN CARE TRAIESTE !! EL A ZIS CU GURA LUI !! PAI ATUNCI CHIAR ASA DE SAIENS PICSHAN SA FIE VARIANTA IN CARE CHIAR EL PUNE UN CIUMEC SA FACA ASTA ?? ZICEAM SIGUR CA NU A FOSTO INSCENARE DACA CINEVA DADEA CU ACID PE FATZA LUI ,DAR A DAT CU UN FEL DE SOLUTIE MEDICALA CU CARE SE TRATEAZA RANILE !! DACA VOIA SA-I FACA RAU DADEA CU ACID ,NU CU APA CHIOARA !! ASTEA SUNT SCONCSOASE RICANESTI ,SI SE VAD DE LA O POSHTA !! PROVOCARI SI MINCIUNI,CU ASTA SE OCUPA RICANII !!

  5. Catun spune:

    Ia sa vedem daca ma descurc in pielea unui propagandist, dar fara vulgaritati:

    „SUA e de vina. Sa se constituie o comisie de ancheta care sa mearga la fata locului, sa caute martori oculari si sa adune probe. E fake. Soros l-a pus pe Navalnii sa-si arda un ochi ca sa se victimizeze si sa castige simpatie si electorat. E o provocare.”

    • Radu2I spune:

      Aoleo, Le iei painea de la gura lu sacosa si tepelus (daca nu sunt personalitati multiple)!
      La lipsa lor de imaginatie si bun simt,sunt in stare sa te copieze pe alte site-uri si sa spuna ca e stire verificata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top