Oponentul nr.1 al Kremlinului, Alexei Navalnîi, declarat neeligibil la alegerile prezidenţiale din martie în Rusia, consideră ‘imposibil de recunoscut’ scrutinul ce vizează „reinstalarea” lui Vladimir Putin care, spune el, vrea să devină „împărat pe viaţă”, într-un interviu acordat miercuri France Presse, citat de agerpres.ro.

‘Aceste alegeri nu sunt alegeri, iar rolul meu va fi acum să explic că această procedură, pe care ei o numesc alegeri, este de fapt reinstalarea lui Putin’, a declarat Navalnîi (41 de ani), cunoscut lider al opoziţiei ruse, blogger şi jurist. ‘Vom dovedi şi vom convinge oamenii că nu este posibil să recunoască nici aceste alegeri, nici această putere’, a spus el.

Navalnîi – care ş-a făcut un nume prin denunţarea corupţiei la nivelul elitelor ruse – l-a primit pe jurnalistul occidental la sediul său de campanie într-o clădire de birouri la sud de Moscova, cu două luni înainte de scrutinul la sfârşitul căruia preşedintele rus ar urma să obţină, cu excepţia unei răsturnări de situaţie, al patrulea mandat.

Comisia Electorală Centrală rusă a respins la sfârşitul lunii decembrie candidatura lui Alexei Navalnîi, invocând o condamnare pentru deturnare de fonduri, un dosar care a fost declarat ilegal de catre CEDO și care, în opinia politcianului, a fost fabricat pentru a-l îndepărta din politică.

Opozantul rus şi-a chemat susţinătorii să boicoteze scrutinul şi să iasă la o manifestaţie la 28 ianuarie.

‘Putin vrea să fie țar pe viaţă. Anturajul său – compus din miliardari şi unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume – doreşte acelaşi lucru’, a spus el.

‘În prezent nu există alegeri reale şi noi cerem ca ele să ne fie returnate. Odată ce aceasta se va face, suntem gata să câştigăm aceste alegeri’, a asigurat el. Puterea ‘înţelege asta şi de aceea am fost împiedicat să candidez’, a spus Navalnîi.

Alexei Navalnîi a organizat în martie şi iunie două manifestaţii de amploare în mai multe oraşe din Rusia, care au dus la mii de arestări.

Luni în şir, el a desfăşurat o campanie în toată Rusia, organizând mitinguri şi deschizând numeroase birouri în provincie, în pofida obstacolelor puse de autorităţi.

Vladimir Putin ‘se teme de mine, se teme de oamenii pe care eu îi reprezint’, a spus el, adăugând că a ‘creat cea mai importantă mişcare politică în masă din istoria recentă a Rusiei, cu mai mult de 200.000 de voluntari’.

Ignorat de media naţionale, Navalnîi este foarte prezent pe reţelele de socializare unde anchetele sale asupra corupţiei elitelor sunt vizualizate pe scară largă, în special cea cu privire la premierul Dmitri Medvedev, vizionată de 25 de milioane de ori pe YouTube.

Pentru acţiunile sale, el a stat de trei ori în închisoare anul trecut.

‘Nu vom vota, vom încerca să-i convingem pe oameni să nu voteze şi vom monitoriza scrutinul pentru a împiedica puterea să falsifice rata de participare’ în special în regiunile cunoscute ca fiind vulnerabile fraudelor, precum Caucazul, mai spune el.

Nivelul de participare constituie principala miză a prezidenţialelor de la 18 martie, în condiţiile în care Vladimir Putin, cu o popularitate excepţională, pare sigur că va câştiga al patrulea mandat, care îl va menţine la putere până în 2024, un sfert de secol după ce a fost numit succesor al lui Boris Elţîn.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Navalnîi despre Putin: ”Vrea să fie țar pe viață”

  1. ANTIPUTIN spune:

    Tradatorul de tara e insusi tarul !

  2. ANTIPUTIN spune:

    Tu puti, Tarane, si Putin pute, de minciuna, frauda, teroare si jaf.

  3. Bucuresti ora exacta spune:

    Nu sunt de acord ca seful statului sa fie mereu acelas, dar in germania cancelarul poate sa fie ales la nesfarsit si nu este nicio problema,nu vad de ce ar fi in rusia.Cred ca daca rusia va fi si mai izolată si cand n-o mai avea avea nimic de pierdut,va da drumul la toate bombele din dotare.Doamne ferestene pe noi romanii.Pe acest site sunt multi oameni rai,răutatea este genetică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top