În cazul unui război pe două fronturi împotriva Rusiei și Chinei, Statele Unite ale Americii vor fi în măsură să învingă pe ambii adversari, scrie în paginile The National Interest, expertul în securitate națională Robert Farley.

După terminarea Războiului Rece, SUA au adoptat așa-numita „doctrina a celor două războaie“, care prevedea susținerea concomiteta de către Washington a două conflicte regionale în diferite părți ale lumii: descurajarea Coreei de Nord, în paralel cu participarea la războiul împotriva Irakului sau Iranului (sau invers), scrie expertul Robert Farley.

Cu toate acestea, odată cu creșterea puterii Chinei și răspândirea organizațiilor teroriste, SUA au abandonat doctrina la sfârșitul deceniului trecut. Cu toate acestea, nu ar fi rau sa calculam șansele SUA de a lupta pe doua fronturi cu două state mai puternice ca Iran și Coreea de Nord, și anume Rusia și China, isi propune Farley.

Autorul consideră că un astfel de conflict ipotetic ar începe la inițiativa Rusiei sau Chinei, deoarece în relațiile cu ambele aceste țări SUA sunt mulțumite cu status quo-ul, preferând să-și urmărească obiective politice prin mijloace diplomatice și economice. În același timp, este puțin probabil ca Moscova și Beijing sa-si coordoneze într-un fel pașii, deoarece cele doua țări au obiective și strategii diferite; cel mai probabil, una dintre ele va profita de o criza existenta pentru a-și satisface pretențiile teritoriale. De exemplu, Moscova ar putea ocupa țările baltice în cazul în care Statele Unite ar fi în conflict pe scară largă în Marea Chinei de Sud, spune jurnalistul.

Din fericire pentru America, dupa nevoile specifice, războiul din Europa nu se suprapune cu războiul din Pacific: la fel ca în cel de-al Doilea război mondial, cea mai mare parte a problemelor de apărare a Europei va trebui să fie preluata de armata terestra a SUA, iar marina se va concentra asupra conflictului din Pacific; Forțele Aeriene vor sprijini fortele în ambele teatre, susține Farley.

Potrivit analistului, Rusia nu are nici capacitatea, nici interesul politic sa lupte împotriva NATO în Atlanticul de Nord, de aceea, America poate aloca doar o mică parte din resursele sale pentru a bloca accesul Moscovei la mare, iar principala forta maritima – inclusiv submarinele, navele de suprafață și portavioanele – să le concentreze în Oceanul Pacific, pentru a lupta împotriva forțelor chineze și pentru a bloca rutele de transport. Între timp, aviația strategică a SUA, inclusiv bombardierele cu tehnologie „stealth“ va fi folosita după necesitate și în Europa și în Pacific, scrie autorul.

Desigur, într-un astfel de război, va fi nevoie ca forțele armate ale SUA sa obtina cât mai repede posibil o victorie într-unul din teatre, sa-si concentreze toate mijloacele aeriene, spațiale și războiul informațional, apoi sa le transfere pe celalalt front.

Expertul crede că Washingtonul va prefera cel mai probabil să se concentreze în Pacific, deoarece aliații americani din Europa, chiar și fără sprijinul SUA, au un mare avantaj fata de Rusia. Armata rusa va fi capabila să ocupe statele baltice, însă va sufere pierderi in urma loviturilor aeriene ale NATO, si cel mai probabil va abandona zona.

În acest context, Marina și Forțele Aeriene ale SUA vor juca în Europa doar rol de suport pentru armatele europene, iar forțele nucleare americane îi vor asigura pe aliați împotriva unui eventual atac nuclear din partea Moscovei. Ostilitățile reale care vor implica grosul trupelor SUA se vor desfasura în Pacific, unde Washingtonul va avea în fața o sarcină mai dificilă și unde nu are mulți aliați ( iar cei care sunt puțin probabil vor dori să meargă la război), notează autorul.

În cele din urmă, Statele Unite vor fi în măsură să participe în același timp la două conflicte militare pe scară largă, și să le câștige – sau cel puțin sa obtina suficient succes încât Rusia și China sa piarda speranța pentru un rezultat pozitiv.

Acest lucru este posibil deoarece Statele Unite dețin în continuare armata cea mai puternica din lume și conduc cea mai puternica alianta care a existat vreodata, în timp ce Rusia și China reprezinta „foarte convenabil” două sarcini foarte diferite din punct de vedere militar, explică expertul.

În același timp, SUA nu vor putea domina lumea la nesfarsit, de aceea, în viitor, va trebui să aleagă cu atenție unde își concentreaza forțele, avertizează Farley.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Încarc...

Related Posts

30 Responses to NI a cântărit șansele SUA într-un război pe două fronturi cu Rusia și China

  1. cozubas spune:

    ihihhihiih,sua se bate simultan cu Rusia si China si castiga razboiul,la fel ca si cum s-ar bate cu Irak si Iran…!!! haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahahahahahahah )))))))))))))

  2. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Rusia ne-a trimis aici 4 troli: Taranu Ion, Marius Vintila alias yankee marsh acasa, hocus porcus si metalic972.

  3. yehudy spune:

    draga ivan, imi aduc aminte de filmele mosfilm in care putin calarea la bustul gol, elibera tigri si umbla prin taiga cu pusca cu luneta in mana 🙂 si de baile de multimi ale lui putin 🙂
    este adevarat ca acum putin s-a cam buhait din cauza conturilor din panama 🙂
    si singurele filme cu putin acum sunt dintr-o zona controlata de serviciile secrete ruse: putin nu mai filomeaza decat in kremlin 🙂
    putem trage concluzia ca putin este arestat la domiciliu de serviciile secrete ruse 🙂

  4. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Si iata cum brusc amaratii transnistreni cooptati peste noapte ca troli in sprijinul agresiunilor Rusiei devin de teapa expertilor „NI”. Sa-i enumaram: Taranu Ion, Marius Vintila, barbu marian, Metalic972 si hocus pocus. Mai rariti.

  5. barbu marian spune:

    propaganda comunista sub manta americana, doua loviturii bune si scufundarea a doua port avioane si sa terminat razboiul, in razboi factorul uman are rolul determinant, nici nu are nevoie s-a ocupe statele baltice, foloseste populatia rusa si prinn actiuni de gherila incetineste orice ofensiva. nord coreeni singuri pot sa scufunde flota din pacific, au tehnoligia de a lovi america unde doreste, daca americani fac gresala sa-i atace rasa galbena va stapini lumea.. analistul asta e ca lingaul de bogdan vorbeste ca sa fie platit. uitativa in urma de acei analisti care spuneau ca va incepe razboiul ca rusia va ataca ucraina, rahat ucrainieni tipa cind ramin fara bani ….

    • bogdan spune:

      Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(SaakasBilly, Nada Hui alias Taranu Ion,Gill, Cozubas,Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare ! Avem niste gunoaie noi: YTZIK, Ivan si POLITICALLY CORRECT

      Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Toni nu-i departe !

    • mocanu dan spune:

      BARBULE !!! MA TU ESTI CHIAR DIN BARBULESTI?FIRESTE CA SI FACTORUL UMAN ARE SI EL UN ROL IN RAZBEL(PREPONDERENT E FACTORUL ECONOMIC),DAR TOCMAI LA ASTA STAU CEL MAI RAU PORCII….MAI SUNT 140 MILOANE DE CAPETE PORCESTI?????STIAI CA SUA ARE 400 MILIOANE DE LOCUITORI,UE ARE CEL PUTIN 500 MILOANE….DECI CUM ISI VA APARA RUSIA CELE 11 FUSURI ORALE DE FRIGIDER??? SI CU CINE?…O SA-MI SPUI DE PSEUDO ALIATUL MANCIURIAN(CHINA)…E NESIGUR PENTRU CA RIVNESTE LA SIBERIA…SI APOI SI CHINEZII AU SI EI DUSMANI PE INDIENI CARE SUNT CHIAR MAI MULTI CA EI SI AU SI EI NUCLEARE.

    • bogdan spune:

      Barbuta ! Tu esti dovada vie ca prostia este infinita la voi in porcie…auzi ce dement ! Are NKorea forta sa distruga flota pacificului…pfuiii nici nu meriti un raspuns…nu l ai intelege oricum…

  6. hocus pocus spune:

    „Potrivit analistului, Rusia nu are nici capacitatea, nici interesul politic sa lupte împotriva NATO în Atlanticul de Nord, de aceea, America poate aloca doar o mică parte din resursele sale pentru a bloca accesul Moscovei la mare, iar principala forta maritima – inclusiv submarinele, navele de suprafață și portavioanele – să le concentreze în Oceanul Pacific, pentru a lupta împotriva forțelor chineze și pentru a bloca rutele de transport. Între timp, aviația strategică a SUA, inclusiv bombardierele cu tehnologie „stealth“ va fi folosita după necesitate și în Europa și în Pacific, scrie autorul.”

    Se vede si din avion ca „expertul” e american, iar „obiectivitatea” lui e pur si simplu propaganda militara americana de 2 lei, de rad si copiii mici de ea. Pai, in realitate, daca se pun impreuna Rusia si China pe Unchiesul Sam, niciunul din osisoarele lui batrane nu-i va ramane intreg, practic Unchiuletul va fi dezintegrat. Game Over!

  7. Metalic972 spune:

    Borcane ia funia și spînzurăte naibii.

  8. bogdan spune:

    Oricum si pe viitor USA va fi conducatorul intregii Lumi Libere ! Natiunile teroriste gen Ospiciul Lumea rusa sau N Korea nu vor putea pe vecie sa fie Paria Lumii ! Sistemele lor dictatoriale tot vor colapsa la un moment dat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top