South StreamNoul ministru bulgar al Economiei şi Energiei, Vasil Shtonov, a cerut luni grupului energetic naţional Bulgarian Energy Holding (BEH) să suspende toate operaţiunile în legătură cu gazoductul South Stream până când acest proiect va respecta standardele Uniunii Europene, transmite BTA.

Într-o scrisoare trimisă BEH, ministrul Vasil Shtonov cere companiei să suspende orice procedură de licitaţie precum şi semnarea oricăror noi acorduri în legătură cu South Stream.

Decizia autorităţilor de la Sofia vine la aproximativ o lună după ce Comisia Europeană a cerut Guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii referitoare la conformitatea proiectului cu legislaţia europeană. Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.

Gazoductul South Stream va pleca din Rusia spre Bulgaria, pe sub Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două – spre nord, prin Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Secţiunea submarină dintre Rusia şi Bulgaria va avea 900 km lungime. Construcţia gazoductului a început în decembrie 2012, primele livrări spre Europa fiind programate pentru decembrie 2015.

Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia) cu 20% şi Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa) cu câte 15%.

Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top