Preşedintele armean Armen Sarkissian l-a desemnat luni pe reformatorul Nikol Pașinian în funcţia de prim-ministru, cu ocazia primei sesiuni a parlamentului rezultat din alegerile legislative anticipate convocate de liderul mişcării din mai pentru a-şi consolida puterea, relatează AFP.

În faţa Parlamentului nou-ales din această fostă republică din Caucaz, preşedintele armean Armen Sarkissian a salutat „gradul înalt de legitimitate” al noii majorităţi conduse de Nikol Pașinian, un fost jurnalist în vârstă de 43 de ani.

La mijlocul lunii decembrie, coaliţia condusă de partidul ‘Contract civil’ al lui Pașinian a obţinut o mare victorie, adunând 70,43% din voturi.

Conform Constituţiei, el dispune acum de 15 zile pentru a forma un guvern.

Pașinian devenise deja prim-ministru în mai după ce a condus timp de mai multe săptămâni manifestaţii masive împotriva guvernului. Însă el nu controla şi Parlamentul, care era dominat de Partidul Republican al fostului preşedinte Serj Sargsyan, motiv pentru care, blocat în reformele sale, el a convocat alegeri anticipate.

El a lansat de la venirea la putere o campanie puternică împotriva corupţiei – din armată sau vamă şi până la şcoli – şi a promis o ‘revoluţie economică’, într-o ţară unde circa 30% dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei, conform statisticilor oficiale.

Pe partea politică, liderul ‘revoluţiei de catifea’ armene promite atât „întărirea alianţei strategice cu Rusia”, cât şi „consolidarea cooperării cu SUA şi Uniunea Europeană”, echilibrând o diplomaţie dominată de relaţiile bune cu Moscova.

La alegerile anticipate, Partidul Republican al fostului preşedinte Serj Sargsyan nu a obţinut decât 4,7% din sufragii, nereuşind să depăşească pragul de 5% necesar pentru intrarea în Parlament.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a salutat scrutinul, spunând că a fost organizat ‘prin respectarea libertăţilor fundamentale’ şi că s-a bucurat ‘de o mare încredere din partea publicului’.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Nikol Pașinian a fost desemnat premier după victoria sa electorală

  1. bogdan spune:

    pseudotara Armenia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top