Liderul protestelor din Armenia, Nikol Pașinian, a declarat că dacă va fi ales premier pe 8 mai, nu exclude o cooperare cu Partidul Republican, aflat la guvernare și care are o majoritatea confortabilă în Parlament. Vorbind cu presa, Pașinian a precizat că vrea să formeze „un guvern al reconcilierii”, scrie Europa Libera.

Pe 1 mai, Pașinian a fost singurul candidat la funcția de premier dar deputatii Partidului Republican au votat împotriva sa. El a fost propus din nou, dar candidatura sa se bucură de sprijinul sigur a 41 de deputați, dar pentru a fi ales are nevoie de 53 de voturi în Parlamentul cu 105 locuri. Dacă nici pe 8 mai nu este ales un premier, potrivit Constituției, Parlamentul este dizolvat și se organizează alegeri generale anticipate.

Protestele de stradă, conduse de Pașinian, au dus pe 23 aprilie la demisia premierului Serj Sargsian, șeful Partidului Republican și fost președinte. Sargsian este acuzat de armeni că a încercat să rămână la putere după încheierea celui de la doilea și ultim mandat de președinte, preluând funcția de premier.

În 2015, în cursul ultimului său mandat, Constituția a fost modificată prin referendum și s-a trecut de la un sistem prezidențial la unul parlamentar, în care prerogativele premierului au fost extinse mult. În această perioadă, Sargsian lăsase de înțeles că nu va candida la funcția de premier.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top