rotenbergGuvernul de la Moscova a acordat contractul de construire a unui pod care face legătura cu regiunea Crimeea companiei miliardarului Arkadi Rotenberg, partenerul de judo al preşedintelui Vladimir Putin.

Potrivit unui document postat pe site-ul Guvernului rus, firma Stroigazmontaj va trebui să construiască podul rutier şi feroviar până în decembrie 2018, cu un cost de 228,3 miliarde de ruble (2,9 miliarde de euro).

Traversarea Strâmtorii Kerci (4,5 kilometri, între Marea Azov şi Marea Neagră) este singura modalitate de a ajunge de pe teritoriul Rusiei în Crimeea, potrivit Mediafax.

Arkadi Rotenberg, în vârstă de 63 de ani, şi fratele lui, Boris, se numără printre personalităţile ruse sancţionate de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Potrivit Departamentului american al Trezoreriei, cei doi fraţi au obţinut contracte de miliarde de dolari cu Gazprom pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci.

Potrivit revistei Forbes, averea lui Arkadi Rotenberg este de patru miliarde de dolari.

„De acum înainte, orice expansiune în străinătate a afacerilor este imposibilă, dar nu mă tem”, a admis omul de afaceri rus.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top