Un colaborator al vicepremierului italian Matteo Salvini, aflat în centrul unor acuzaţii că partidul Liga, la guvernare, a încercat să obţină milioane de euro prin intermediul unui acord petrolier secret cu Rusia, s-a deplasat de mai multe ori până la Moscova anul trecut, relatează joi site-ul BuzzFeed, preluat de Reuters.

Registrele de zbor arată că fostul purtător de cuvânt al lui Salvini, Gianluca Savoini, s-a deplasat la Moscova în trei rânduri anul trecut înainte de întâlnirea din octombrie, unde acordul petrolier secret a fost discutat, relatează BuzzFeed.

În următoarele săptămâni el a făcut încă trei deplasări neexplicate în Rusia, menţionează articolul, citând o investigaţie comună cu alte două site-uri, Bellingcat şi The Insider.

Aceste informaţii ar putea pune şi mai multă presiune pe liderul Liga, Matteo Salvini, şi pe coaliţia sa de la guvernare care pare foarte aproape de destrămare.

Atât Salvini cât şi Savoini au negat că Liga a primit bani de la Moscova. Oficiali ai partidului nu au putut fi contactaţi pentru a comenta articolul din BuzzFeed, notează Reuters.

Procurorii italieni au deschis luna trecută o investigaţie pentru un posibil caz de corupţie internaţională după informaţiile din presă potrivit cărora Liga a fost implicată într-un acord secret.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Noi detalii în ”scandalul finanțării” de către Rusia a extremei drepte italiene

  1. bogdan spune:

    Salvini va infunda puscaria precum Drac-nea la noi ! Iar ceilalti idioti utili kremlinului vor fi prinsi peste tot la furat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top