aeroportPe aeroportul Roshino” din orasul Tyumen (Siberia), în timpul operatiunilor de degivrare a aeronavei Boeing737/500 apartinand companiei aeriene Yamal”, un vehicul cu destinație specială a lovit şi avariat aripa stângă a aeronavei pregatite pentru decolare, scrie Znak.com, cu referire la serviciul de presă al operatorului de transport.

După incident, toți cei 83 de pasageri au fost transferati la un alt zbor.

Adminsitratia aeroportului a creat o comisie pentru investigarea incidentului. Reprezentanții companiei aeriene remarca faptul că aceasta nu este prima dată când avioanele de pe aeroportul Tyumen sunt avariate din vina operatorilor de servicii la sol.

Dupa moartea pe aeroportul Vnukovo de la Moscova a președintelui companiei petroliere Christophe de Margerie, al carui avion a fost lovit de un utilaj de deszapezire, operatorul aerian  Yamal” a publicat un Raport intitulat Analiza problemelor serviciilor la sol de pe aeroporturile din Federația Rusă„. Documentul a fost retras peste cateva ore, dar presa a avut suficient timp sa-l copieze.

În textul documentului, printre altele, compania descrie un numar de incidente care ar fi putut duce la accidente aviatice provocate de manipulatorii tehnicii de la sol. Din 2010 până în prezent firma a inregistrat 18 situatii care riscau sa declanseze accidente de aviație din care cauza încălcarii de catre lucrătorii serviciilor de la sol a normelor din domeniul securitatii.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Nou sport rusesc? Un alt utilaj aeroportuar a lovit un avion

  1. cristoiu spune:

    Probabil ca nu este nici o noutate pentru rusi si pentru cei care folosesc aeroporturi rusesti. Pana acum treaba a fost acoperita din motive strict comerciale : multi ar fi renuntat la calatorii cu avionul si Companiile aeriene ar fi avut de suferit. In momentul cand au fost victime ,treaba nu a mai putut fi musamalizata. Incepand cu Stalin,continuand cu Boris Eltan poporur rus bea de stinge .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top