Nemtov asasinatIn dosarul uciderii opozantului rus Boris Nemtov a aparut o noua versiune. Potrivit unei anchete desfasurate de publicatia Novaya Gazeta, organizatorul uciderii politicianului rus nu este cel arestat de politie. Ziarul a aflat numele acestuia. În ceea ce îl privește acuzatul Zaur Dadaev, acesta ar fi fost obligat sa recunoasca vinovatia in urma batailor si torturii la care a fost supus, potrivit „Moskovski Komsomolets”.

În cadrul investigației sale, „Novaya Gazeta” nu indică modalitatea în care a aflat despre „probabilul organizator” al uciderii lui Boris Nemțov. Singura sursă la care se face referire in cadrul textului este fostul primar al orasului Groznîi – Beslan Gantamirov. Acesta ar fi declarat reporterilor despre un incident care il implica pe organizatorul probabil al uciderii politicianului de opoziție.

„Numele probabil al organizatorului este Ruslan, este ofiter in grad de maior. Numele lui este cunoscut președintelui (Putin),” – sustine „Novaia Gazeta”.

Publicația insista că detine informații cu privire la numele de familie al maiorului Ruslan. „Dar nu il vom divulga, ținând cont de prezumția de nevinovăție. In general, numele sau este cunoscut în mediul fortelor MAI, FSB și Procuratura”, – scrie ziarul, care sustine ca aceeasi persoana ar fi depus marturii in legatura cu dosarul Nemtov pe data de 9 martie.suspect Nemtov2

Numele de familie al maiorului il aflam de la opozantul rus Alexei Navalnîi, care sustine pe Twitter ca este vorba despre Ruslan Gheremeev. Unchiul său este Suleiman Gheremeev – senator din partea Republicii Cecenia în Consiliul Federației, iar deputatul Dumei de Stat Adam Delimhanov ar fi unchi sau văr cu Ruslan Gheremeev, potrivit Slon.ru.

De asemenea, ziarul scrie ca Ruslan ar fi fost coleg de regiment cu Zaur Dadaev (regimentul MAI Sever din Cecenia).

În plus față de aceste dezvaluiri, Novaya Gazeta sustine ca presedintele Putin ar fi fost informat despre numele presupusului organizator al asasinatului. Președintelui i s-a comunicat si asa-zisa lista neagra cu oamenii care ar urma sa impartaseasca soarta lui Nemtov. Printre numele in cauza sunt mentionati redactorul-șef al „Ecoul Moscovei” Alexei Venediktov, fostul CEO Yukos, Mihail Hodorkovski şi jurnalista Xenia Sobciak.

În cadrul investigației sale, publicația a remarcat că, de regula, cand cecenii sunt acuzati de crime grave, iar instanțele de judecată au confirmat vina lor, suspectii/condamnatii nu au avut practic niciun fel de contact cu presa. În acest sens, cazul Nemtov este total diferit, iar suspectul Dadaev a oferit deja interviuri.Dadaev1

În special, Dadaev (foto) a vorbit cu reporterii „Moskovski Komsomolets” marturisind acestora ca a fost torturat de anchetatori, iar recunoasterea vinovatiei i-a fost zmulsa cu forta.

Potrivit „Novaya Gazeta”, din punctul de vedere al anchetatorilor, dosarul uciderii lui Nemtov este „în mare parte rezolvat”. Acum doar se așteapta decizia președintelui privind continutul anuntului pentru public referitor la ancheta.

Reamintim, in dosarul uciderii lui Boris Nemțov toate au fost reținuți și ulterior arestat cinci ceceni, doi sunt acuzați de omor, restul – complicitate la omor. Boris Nemtov a fost ucis în noaptea de 27 februarie, in apropiere de Kremlin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top