Noul prim-ministru al Armeniei, Nikol Pașinian, i-a declarat președintelui rus Vladimir Putin că dorește relații și mai frățești cu Rusia și să dezvolte cooperarea în sfera militară, transmite Reuters.

Pașinian a menționat că vrea ca nimeni să nu se îndoiască de importanța relațiilor strategice dintre cele două țări.

„Au fost create condițiile astfel încât să putem trăi și sa lucram în patria noastră. De asemenea, nicio îndoială că relațiile armeano-ruse vor fi mai frățești. Și eu sunt convins că întâlnirile noastre vor fi eficiente. De aceea, Dumnezeu sa binecuvanteze Federația Rusă, Dumnezeu sa binecuvanteze Republica Armenia, trăiască prietenia armeano-rusă „, a spus Pașinian, potrivit Armenpress.

Întâlnirea dintre Pașinian și Putin a avut loc la Soci, oras-statiune de la malul Marii Negre, in sudul Rusiei.

Pașinian este liderul opoziției minoritare care, pe fondul mitingurilor la scară largă din țară, a fost ales de majoritatea parlamentara prim-ministru.

Anterior, Pașinian a spus despre Moscova ca este punct de referință în politica externă a Armeniei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Noul premier armean i-a ”jurat credință” lui Putin

  1. bogdan spune:

    Na ! Le-o tras-o la cei ce credeau ca prin demonstratii aduc la conducere un liberal departe de kremlin…uite ca mana lunga poceasca lucreaza…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top