dodonRelațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă trebuie să ajungă la nivelul celor de ‘parteneriat strategic’, a declarat într-un amplu interviu acordat agenției de presă Interfax președintele ales al republicii, Igor Dodon.

‘Foarte multe dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent nu pot fi soluționate fără ajutorul Rusiei. Este vorba și de probleme economice, și de migranții noștri, și de Transnistria’, a spus Dodon, citat de Agerpres.ro.

Totodată, el a dat asigurări că Republica Moldova are nevoie de relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul. ‘Vreau să subliniez de la bun început să nu intenționez că mă pliez pe dicteul nimănui: nici al Vestului, nici al Estului! Sunt adeptul statalității noastre. Noi avem propriile interese’, a declarat președintele ales al Republicii Moldova.

Potrivit lui Dodon, vizita pe care o va întreprinde la Moscova are drept principal scop soluționarea a două probleme: anularea interdicției la importul de produse moldovenești și atitudinea față de migranți. În acest context, el nu exclude necesitatea desfășurării de negocieri în format trilateral: Republica Moldova-Rusia-UE.

‘În ceea ce privește comerțul cu Europa, vrea să discutăm nu despre comerț liber, ci despre un sistem de comerț asimetric’, a spus el, precizând că aceasta ar însemna ca exportul de mărfuri moldovenești pe piața europeană să se deruleze fără taxe vamale, iar importul — să fie supus unor asemenea taxe.

Igor Dodon se declară pentru diversificarea căilor pentru livrare de gaz în Republica Moldova. ‘Sunt pentru diversificare, însă nu pentru că mă îndoiesc de partenerii ruși, ci pentru că tranzitul pe teritoriul ucrainean presupune, din cauza politicii conducerii ucrainene, mari riscuri’, a subliniat el.

De asemenea, Dodon afirmă că Republica Moldova nu va anula Acordul de Asociere cu UE. ‘Nu ne putem permite să suspendăm cooperarea cu UE, să anulăm Acordul de Asociere cu UE. Nu avem nevoie de Maidanul ucrainean’, a spus Dodon cu referire la mișcările de protest din Ucraina care au dus la prăbușirea regimului Ianukovici în Ucraina.

În același timp, Igor Dodon este convins că Republica Moldova nu poate supraviețui fără cooperare cu Estul. ‘În primă etapă, cred că vom propune semnarea unui memorandum privind cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică. (…) Între timp, în doi-trei ani, vom vedea ce se va întâmpla cu UE’, a adăugat el.

El a declarat că atunci când va veni momentul va fi organizat un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE. ‘Dacă dorim ca Republica Moldova să se mențină ca stat, vă voi spune sincer: Nu trebuie sa ne grăbim să aderăm nicăieri. Pentru că aderarea la UE este posibilă doar fără Transnistria și fără Găgăuzia’, a spus Dodon, subliniind că acordul de asociere cu UE nu înseamnă statut de membru în UE. ‘Aderarea la UE ar putea ucide țara noastră, statalitatea noastră’, a subliniat el.

Dodon propune soluționarea problemei transnistrene în trei etape. În prima etapă ar fi necesară o înțelegere bilaterală între Chișinău și Tiraspol, iar model pentru reglementarea politică între cele două părți ar putea fi Găgăuzia. ‘În legislația lor, ei au notat că dacă Republica Moldova își pierde statalitatea, ei (găgăuzii) au dreptul la autodeterminare. Cred că acest lucru ar putea fi corect și pentru Transnistria’, a indicat Dodon.

Al doilea punct care îngrijorează Transnistria este, potrivit lui Dodon, acela ca Republica Moldova să nu adere la NATO: ‘Haideți să includem și acest punct în acord și să subliniem că dacă, dintr-o dată, Chișinăul s-ar gândi să adere la această organizație, atunci Transnistria, ca și Găgăuzia, vor avea dreptul la autodeterminare’.

Acestea ar fi principiile de bază după care se va putea trece la soluționarea altor probleme, inclusiv economice, sociale, problema datoriilor, a continuat Dodon. El a subliniat că abia după ce Tiraspolul și Chișinăul vor ajunge la un acord, se va putea trece la negocieri în format 5+2, respectiv aceste două părți, alături de Rusia, SUA, UE, OSCE și Ucraina.

A treia și ultima etapă ar fi, potrivit lui Dodon, organizarea unui referendum pe malul stâng și drept al Nistrului în conformitate cu noua constituție.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

4 Responses to ”Nu mai bine vă fac eu un platouaș?” – Dodon dezvăluie pentru presa rusă cât de util îi va fi lui Putin

  1. bogdan spune:

    P-asta o sa-l spanzure Moldovenii de c oaie ! Nu va mai apuca sa scape cu fuga precum Ianukovich…

  2. bogdan spune:

    Debilul asta are creier „asimetric” din cei 2 neuroni din dotare unul e mereu beat iar celalalt doarme mereu…si bolboroseste prin somn in Lb porceasca…

  3. Catun spune:

    Tradatorul nu aminteste nimic despre trupele de ocupatie rusesti. Ba chiar ar renunta la teritorii in favoarea Rusiei. Si cum sa sustina aceste lucruri „statalitatea Rep. Moldova”? Iata dodoanele! Godacul care a furat alegerile nu va face nimic pentru ca tot ce a zis s-a mai incercat si uite unde am ajuns. Moldova nu inseamna nimic pentru nimeni in afara de Romania. E prea mica pentru lumea in care traim.

  4. Basarabia e Romania spune:

    De ce republica vorbeste dementul asta tradator?
    Aceasta „republica”(creata de imperialismul krtemlinian cu bataie foarte lunga…..vezi doamne in viitor Romania a furat o parte din …..nu continuam ca e foarte grav planul diabolic dement) repetam pentru imperialisti este o bucatica din Basarabia istorica creata de banditii imperialisti de la benzinaria mafiota!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top