Fostul colonel GRU Serghei Skripal, care, în luna martie, a fost otrăvit in Salisbury, în ultimii an a colaborat cu serviciile secrete spaniole. Spania luptă de mai mulți ani cu o puternica rețea mafiotă rusească ce s-a oploșit aici, scrie The New York Times.

După cum menționează ziarul, informațiile au fost confirmate de un ofițer al serviciului spaniol de informații, al cărui nume nu este citat, precum și de jurnalistul Fernando Rueda, care scrie despre autoritățile din Spania.

Potrivit acestor surse, în loc să ducă o viață izolată în Marea Britanie după ”retragere”, Skripal a continuat să lucreze pentru ”comunitatea de informații britanica”, dar și pentru agențiile din Cehia și Estonia. Acum se dovedește că el a colaborat și cu serviciile din Spania.

Skripal a fost recrutat la mijlocul anilor 1990 de către serviciile britanice de informații în Spania, fiind agent activ sub masca atașatului militar la ambasada rusă.

După cum susține Fernando Rueda, după ce s-a mutat în Regatul Unit în urma schimbului de spioni dintre SUA si Rusia, Skripal a continuat să vină în Spania, unde fostul colonel GRU a lucrat in trecut. În ultimii ani el s-a întâlnit de mai multe ori în Spania cu ofițeri de informații spanioli și le oferea informații despre criminalitatea organizată din Rusia.

De atunci, autoritățile spaniole au organizat în mod repetat raiduri asupra membrilor mafiei rusești din Spania, decapitand in mare parte aceasta organizatie criminala.

Însa, inainte de obtinerea acestor succese, autoritățile de la Madrid nu știau cum să lupte eficient cu mafia rusă. Skripal și fostul ofițer FSB Alexander Litvinenko, care a murit la Londra în 2006 ca urmare a otrăvirii cu poloniu-210, au oferit multe sfaturi valoroase în această privință.

Deși valoarea lui Skripal ca sursă operativă a dispărut rapid după deconspirarea în patria sa, el a ramas activ, oferind consultari agențiilor „prietenoase” despre posibilitățile și metodele de lucru ale serviciilor de informații rusești.

NYT amintește că, în 2012, Skripal a călătorit în Praga, unde s-a întâlnit cu ofițeri de informații din Cehia. În 2016, el a vizitat Tallinn, unde a vorbit cu personalul serviciilor de informații estoniene. În ambele cazuri, vizitele au fost efectuate cu aprobarea serviciului britanic de informații externe MI-6.

Reamintim că, în 2004, Skripal a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) și condamnat (în 2006) la 13 ani de închisoare pentru trădar. În 2010, fostul colonel a fost extradat in SUA cu ocazia unui schimb de spioni.

la 4 martie 2018, Skripal, de 66 de ani, și fiica sa Iulia, de 33 de ani, au fost găsiti fara cunostinta în Salisbury, pe o bancă lângă un centrul comercial. Autoritățile britanice au declarta la scurt timp că cei doi au fost otrăviți cu neurotoxina „Noviciok”. În legătură cu incidentul, Londra a expulzat un număr de diplomați ruși, acuzând Moscova de implicare în atacul chimic din Salisbury.

Partea rusă neagă orice implicare în incident.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top