VladivostokÎn loc sa faca o excursie costisitoare la Paris, afaceristul chinez Tzui Zhunvei a ales Vladivostok. Orașul i-a plăcut întratât, că a decis să se întoarca pentru a treia oară, scrie New York Times.

Vorbind despre Vladivostok, toți chinezii îi spun Hayshenvai – așa se numea teritoriul cand se afla sub stapanarea chineza. Tzui Zhunvei susține că principala baza a Flotei ruse a Pacificului, precum și centrul unor proiecte economice ambițioase ale președintelui  rus Vladimir Putin – în realitate sunt teritoriu chinez și acesta este ”un fapt istoric”.

Cel puțin, zona a fost chineza până la acordul de la Beijing din 1860, după ce China a pierdut primul Război al opiului în fata Marii Britanii, iar actualul Vladivostok și alte teritorii au trecut la Imperiul Rus. Cu toate acestea, privind în directia crucișătorului din port, Tzui spune: „Noi nu suntem grabiti sa recuperam [Vladivostokul]”.

Desigur, la nivel politic, orașul este rusesc și Beijingul nu pune la indoiala acest lucru. În 2005, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunțat că, pentru prima dată în istoria celor două țări, nu mai exista dispute teritoriale.

În pretențiile Chinei moderne, care a reușit să recupereze Hong Kong și Macau, Rusia nu este mentionata, spre deosebire de alti „invadatori” anteriori, cum ar fi Marea Britanie sau Japonia. Lucru care nu se poate spune despre retelele sociale.

E adevarat, la nivel oficial totul decurge fara probleme. Dar Partidul Comunist, care ani de zile a tocat populatia cu propaganda împotriva invadatorilor străini și a celor care, la fel ca Imperiul Rus, au impus candva Chinei acorduri inegale, a convins oamenii de rând că o parte destul de mare a Siberiei și a Orientului Îndepărtat ar trebui să aparțină de drept Chinei. Chiar în ciuda faptului că aceste teritorii au fost locuite de popoare non-chineze, care periodic au atacat aceeași China.

Moscova, la fel ca Beijingul, nu ridica această problemă. Dar, dupa propriul său exemplu cu Crimeea, știe cât de ușor pasiunea istorică poate prevala asupra promisiunilor diplomatice, subliniază publicația.

De exemplu, recent, celebrul regizor de film rus Nikita Mihalkov a povestit cum cineva i-a prezentat scenariul unui film expansiunea Chinei în Rusia – sunt ocupate regiunile incepand de la Habarovsk și Vladivostok și apoi toata Siberia, pana la Moscova. Mihalkov a spus că el nu face filme „horror”, plus ca nu vrea sa-i supere pe prietenii chinezi. Cu toate acestea, ideea expansiunii chineze îi îngrijoreaza pe rusi.

Chiar daca Vladivostok este oras rusesc, procentul populației chineze de aici a fost întotdeauna impresionant, cu excepția perioadei sovietice, când zona a fost închisă pentru străini.

Astăzi, orașul este popular în rândul turiștilor și a oamenilor de afaceri din China, care invioreaza economia locală. Pentru cizmarul Din Shenhan, care de cinci ani lucreaza în Vladivostok, orașul cu siguranta ca este chinezesc. Dar recuperarea lui de catre China ar atrage după sine război, „lucru pe care nimeni nu îl vrea”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

15 Responses to NYT: ”Vladivostok este pământ chinezesc, chiar dacă rușii l-au ocupat”

  1. Gabriel spune:

    “History is always used for political speculation,” Mr. Larin said, adding that demanding Vladivostok back was as unrealistic as Russia’s asking the United States to give back Alaska.
    Nimic mai fals ca acest extras de mai sus din textul original : http://www.nytimes.com/2016/07/24/world/asia/vladivostok-china-haishenwai-tourists.html?_r=0
    Mr. Larin se inseala, Alaska a fost CUMPARATA de SUA. – https://en.wikipedia.org/wiki/Alaska_Purchase

  2. Catun spune:

    Papusa cozubasa, faptul ca altii sunt hoti tie itj da dreptul sa fii mai hot?
    Daca a trait un Hitler si un Stalin ii da cuiva dreptul sa omoare oameni.
    Singura comparatie cu SUA e statistica. Lipseste statistica tratatelor internaţionale incalcate de SUA si cele incalcate de Rusia.
    Daca SUA s-a rafuit cu indienii, va da voua dreptul sa faceti razboi informational aici? Sau sa ocupati teritorii vecine?
    Plus ca voi ati starnit WWII care a adus Romania in dezastru.

  3. cozubas spune:

    Mai jos, se afla reprodus un calendar in care se arata cum an de an americanii au purtat războaie, calendarul dezvăluie ceva destul de interesant: de cand Statele Unite ale Americii a fost fondată în 1776, ea a fost în război timp de 214 ani din cei 235 de ani calendaristici. Cu alte cuvinte, au fost doar 21 de ani calendaristici în care SUA nu a purtat nici un război.

    America Has Been At War 93% of the Time – 222 Out of 239 Years – Since 1776

    Pentru a pune acest lucru în perspectivă:

    * Alege orice an incepand cu 1776 și vorbim de 91% șanse, ca America sa fi fost implicată într-un război în cursul anului calendaristic.

    * Nici un presedinte al Statelor Unite nu se califică cu adevărat ca un președinte al pacii. În schimb, toti președinți americani pot fi considerati din punct de vedere tehnic, „președinți de război.”

    * S.U.A. nu a a avut in istoria sa, un deceniu fără război.

    * Singura data cand Statele Unite au stat cinci ani fără război, a fost intre anii 1935-1940, adica în timpul perioadei de izolare datorata Marii Depresii Economice.

    * * *

    Aici este o descriere grafică a războaielor sustinute de SUA:

    Cu Rosu – Anii de razboi

    Cu Albastru- Anii de pace

    Razboaiele majore purtate de SUA intre 1776 si 2011

    1776 – American Revolutionary War, Chickamagua Wars, Second Cherokee War, Pennamite-Yankee War

    1777 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Second Cherokee War, Pennamite-Yankee War

    1778 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1779 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1780 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1781 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1782 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1783 – American Revolutionary War, Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War

    1784 – Chickamauga Wars, Pennamite-Yankee War, Oconee War

    1785 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1786 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1787 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1788 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1789 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1790 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1791 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1792 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1793 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1794 – Chickamauga Wars, Northwest Indian War

    1795 – Northwest Indian War

    1796 – No major war

    1797 – No major war

    1798 – Quasi-War

    1799 – Quasi-War

    1800 – Quasi-War

    1801 – First Barbary War

    1802 – First Barbary War

    1803 – First Barbary War

    1804 – First Barbary War

    1805 – First Barbary War

    1806 – Sabine Expedition

    1807 – No major war

    1808 – No major war

    1809 – No major war

    1810 – U.S. occupies Spanish-held West Florida

    1811 – Tecumseh’s War

    1812 – War of 1812, Tecumseh’s War, Seminole Wars, U.S. occupies Spanish-held Amelia Island and other parts of East Florida

    1813 – War of 1812, Tecumseh’s War, Peoria War, Creek War, U.S. expands its territory in West Florida

    1814 – War of 1812, Creek War, U.S. expands its territory in Florida, Anti-piracy war

    1815 – War of 1812, Second Barbary War, Anti-piracy war

    1816 – First Seminole War, Anti-piracy war

    1817 – First Seminole War, Anti-piracy war

    1818 – First Seminole War, Anti-piracy war

    1819 – Yellowstone Expedition, Anti-piracy war

    1820 – Yellowstone Expedition, Anti-piracy war

    1821 – Anti-piracy war (see note above)

    1822 – Anti-piracy war (see note above)

    1823 – Anti-piracy war, Arikara War

    1824 – Anti-piracy war

    1825 – Yellowstone Expedition, Anti-piracy war

    1826 – No major war

    1827 – Winnebago War

    1828 – No major war

    1829 – No major war

    1830 – No major war

    1831 – Sac and Fox Indian War

    1832 – Black Hawk War

    1833 – Cherokee Indian War

    1834 – Cherokee Indian War, Pawnee Indian Territory Campaign

    1835 – Cherokee Indian War, Seminole Wars, Second Creek War

    1836 – Cherokee Indian War, Seminole Wars, Second Creek War, Missouri-Iowa Border War

    1837 – Cherokee Indian War, Seminole Wars, Second Creek War, Osage Indian War, Buckshot War

    1838 – Cherokee Indian War, Seminole Wars, Buckshot War, Heatherly Indian War

    1839 – Cherokee Indian War, Seminole Wars

    1840 – Seminole Wars, U.S. naval forces invade Fiji Islands

    1841 – Seminole Wars, U.S. naval forces invade McKean Island, Gilbert Islands, and Samoa

    1842 – Seminole Wars

    1843 – U.S. forces clash with Chinese, U.S. troops invade African coast

    1844 – Texas-Indian Wars

    1845 – Texas-Indian Wars

    1846 – Mexican-American War, Texas-Indian Wars

    1847 – Mexican-American War, Texas-Indian Wars

    1848 – Mexican-American War, Texas-Indian Wars, Cayuse War

    1849 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians

    1850 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Yuma War, California Indian Wars, Pitt River Expedition

    1851 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, Yuma War, Utah Indian Wars, California Indian Wars

    1852 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Yuma War, Utah Indian Wars, California Indian Wars

    1853 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Yuma War, Utah Indian Wars, Walker War, California Indian Wars

    1854 – Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians

    1855 – Seminole Wars, Texas-Indian Wars, Cayuse War, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Yakima War, Winnas Expedition, Klickitat War, Puget Sound War, Rogue River Wars, U.S. forces invade Fiji Islands and Uruguay

    1856 – Seminole Wars, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, California Indian Wars, Puget Sound War, Rogue River Wars, Tintic War

    1857 – Seminole Wars, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, California Indian Wars, Utah War, Conflict in Nicaragua

    1858 – Seminole Wars, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Mohave War, California Indian Wars, Spokane-Coeur d’Alene-Paloos War, Utah War, U.S. forces invade Fiji Islands and Uruguay

    1859 Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, California Indian Wars, Pecos Expedition, Antelope Hills Expedition, Bear River Expedition, John Brown’s raid, U.S. forces launch attack against Paraguay, U.S. forces invade Mexico

    1860 – Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Paiute War, Kiowa-Comanche War

    1861 – American Civil War, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Cheyenne Campaign

    1862 – American Civil War, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Cheyenne Campaign, Dakota War of 1862,

    1863 – American Civil War, Texas-Indian Wars, Southwest Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Cheyenne Campaign, Colorado War, Goshute War

    1864 – American Civil War, Texas-Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Cheyenne Campaign, Colorado War, Snake War

    1865 – American Civil War, Texas-Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Colorado War, Snake War, Utah’s Black Hawk War

    1866 – Texas-Indian Wars, Navajo Wars, Apache Wars, California Indian Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Snake War, Utah’s Black Hawk War, Red Cloud’s War, Franklin County War, U.S. invades Mexico, Conflict with China

    1867 – Texas-Indian Wars, Long Walk of the Navajo, Apache Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Snake War, Utah’s Black Hawk War, Red Cloud’s War, Comanche Wars, Franklin County War, U.S. troops occupy Nicaragua and attack Taiwan

    1868 – Texas-Indian Wars, Long Walk of the Navajo, Apache Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Snake War, Utah’s Black Hawk War, Red Cloud’s War, Comanche Wars, Battle of Washita River, Franklin County War

    1869 – Texas-Indian Wars, Apache Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Utah’s Black Hawk War, Comanche Wars, Franklin County War

    1870 – Texas-Indian Wars, Apache Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Utah’s Black Hawk War, Comanche Wars, Franklin County War

    1871 – Texas-Indian Wars, Apache Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Utah’s Black Hawk War, Comanche Wars, Franklin County War, Kingsley Cave Massacre, U.S. forces invade Korea

    1872 – Texas-Indian Wars, Apache Wars, Utah’s Black Hawk War, Comanche Wars, Modoc War, Franklin County War

    1873 – Texas-Indian Wars, Comanche Wars, Modoc War, Apache Wars, Cypress Hills Massacre, U.S. forces invade Mexico

    1874 – Texas-Indian Wars, Comanche Wars, Red River War, Mason County War, U.S. forces invade Mexico

    1875 – Conflict in Mexico, Texas-Indian Wars, Comanche Wars, Eastern Nevada, Mason County War, Colfax County War, U.S. forces invade Mexico

    1876 – Texas-Indian Wars, Black Hills War, Mason County War, U.S. forces invade Mexico

    1877 – Texas-Indian Wars, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Black Hills War, Nez Perce War, Mason County War, Lincoln County War, San Elizario Salt War, U.S. forces invade Mexico

    1878 – Paiute Indian conflict, Bannock War, Cheyenne War, Lincoln County War, U.S. forces invade Mexico

    1879 – Cheyenne War, Sheepeater Indian War, White River War, U.S. forces invade Mexico

    1880 – U.S. forces invade Mexico

    1881 – U.S. forces invade Mexico

    1882 – U.S. forces invade Mexico

    1883 – U.S. forces invade Mexico

    1884 – U.S. forces invade Mexico

    1885 – Apache Wars, Eastern Nevada Expedition, U.S. forces invade Mexico

    1886 – Apache Wars, Pleasant Valley War, U.S. forces invade Mexico

    1887 – U.S. forces invade Mexico

    1888 – U.S. show of force against Haiti, U.S. forces invade Mexico

    1889 – U.S. forces invade Mexico

    1890 – Sioux Indian War, Skirmish between 1st Cavalry and Indians, Ghost Dance War, Wounded Knee, U.S. forces invade Mexico

    1891 – Sioux Indian War, Ghost Dance War, U.S. forces invade Mexico

    1892 – Johnson County War, U.S. forces invade Mexico

    1893 – U.S. forces invade Mexico and Hawaii

    1894 – U.S. forces invade Mexico

    1895 – U.S. forces invade Mexico, Bannock Indian Disturbances

    1896 – U.S. forces invade Mexico

    1897 – No major war

    1898 – Spanish-American War, Battle of Leech Lake, Chippewa Indian Disturbances

    1899 – Philippine-American War, Banana Wars

    1900 – Philippine-American War, Banana Wars

    1901 – Philippine-American War, Banana Wars

    1902 – Philippine-American War, Banana Wars

    1903 – Philippine-American War, Banana Wars

    1904 – Philippine-American War, Banana Wars

    1905 – Philippine-American War, Banana Wars

    1906 – Philippine-American War, Banana Wars

    1907 – Philippine-American War, Banana Wars

    1908 – Philippine-American War, Banana Wars

    1909 – Philippine-American War, Banana Wars

    1910 – Philippine-American War, Banana Wars

    1911 – Philippine-American War, Banana Wars

    1912 – Philippine-American War, Banana Wars

    1913 – Philippine-American War, Banana Wars, New Mexico Navajo War

    1914 – Banana Wars, U.S. invades Mexico

    1915 – Banana Wars, U.S. invades Mexico, Colorado Paiute War

    1916 – Banana Wars, U.S. invades Mexico

    1917 – Banana Wars, World War I, U.S. invades Mexico

    1918 – Banana Wars, World War I, U.S invades Mexico

    1919 – Banana Wars, U.S. invades Mexico

    1920 – Banana Wars

    1921 – Banana Wars

    1922 – Banana Wars

    1923 – Banana Wars, Posey War

    1924 – Banana Wars

    1925 – Banana Wars

    1926 – Banana Wars

    1927 – Banana Wars

    1928 – Banana Wars

    1930 – Banana Wars

    1931 – Banana Wars

    1932 – Banana Wars

    1933 – Banana Wars

    1934 – Banana Wars

    1935 – No major war

    1936 – No major war

    1937 – No major war

    1938 – No major war

    1939 – No major war

    1940 – No major war

    1941 – World War II

    1942 – World War II

    1943 – Wold War II

    1944 – World War II

    1945 – World War II

    1946 – Cold War (U.S. occupies the Philippines and South Korea)

    1947 – Cold War (U.S. occupies South Korea, U.S. forces land in Greece to fight Communists)

    1948 – Cold War (U.S. forces aid Chinese Nationalist Party against Communists)

    1949 – Cold War (U.S. forces aid Chinese Nationalist Party against Communists)

    1950 – Korean War, Jayuga Uprising

    1951 – Korean War

    1952 – Korean War

    1953 – Korean War

    1954 – Covert War in Guatemala

    1955 – Vietnam War

    1956 – Vietnam War

    1957 – Vietnam War

    1958 – Vietnam War

    1959 – Vietnam War, Conflict in Haiti

    1960 – Vietam War

    1961 – Vietnam War

    1962 – Vietnam War, Cold War (Cuban Missile Crisis; U.S. marines fight Communists in Thailand)

    1963 – Vietnam War

    1964 – Vietnam War

    1965 – Vietnam War, U.S. occupation of Dominican Republic

    1966 – Vietnam War, U.S. occupation of Dominican Republic

    1967 – Vietnam War

    1968 – Vietnam War

    1969 – Vietnam War

    1970 – Vietnam War

    1971 – Vietnam War

    1972 – Vietnam War

    1973 – Vietnam War, U.S. aids Israel in Yom Kippur War

    1974 – Vietnam War

    1975 – Vietnam War

    1976 – No major war

    1977 – No major war

    1978 – No major war

    1979 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan)

    1980 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan)

    1981 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua), First Gulf of Sidra Incident

    1982 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua), Conflict in Lebanon

    1983 – Cold War (Invasion of Grenada, CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua), Conflict in Lebanon

    1984 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua), Conflict in Persian Gulf

    1985 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua)

    1986 – Cold War (CIA proxy war in Afghanistan and Nicaragua)

    1987 – Conflict in Persian Gulf

    1988 – Conflict in Persian Gulf, U.S. occupation of Panama

    1989 – Second Gulf of Sidra Incident, U.S. occupation of Panama, Conflict in Philippines

    1990 – First Gulf War, U.S. occupation of Panama

    1991 – First Gulf War

    1992 – Conflict in Iraq

    1993 – Conflict in Iraq

    1994 – Conflict in Iraq, U.S. invades Haiti

    1995 – Conflict in Iraq, U.S. invades Haiti, NATO bombing of Bosnia and Herzegovina

    1996 – Conflict in Iraq

    1997 – No major war

    1998 – Bombing of Iraq, Missile strikes against Afghanistan and Sudan

    1999 – Kosovo War

    2000 – No major war

    2001 – War on Terror in Afghanistan

    2002 – War on Terror in Afghanistan and Yemen

    2003 – War on Terror in Afghanistan, and Iraq

    2004 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2005 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2006 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2007 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, Somalia, and Yemen

    2008 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2009 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2010 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, and Yemen

    2011 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Pakistan, Somalia, and Yemen; Conflict in Libya (Libyan Civil War)

    In majoritatea acestor razboaie SUA a fost in ofensiva. Ar mai putea fi adaugate si operatiunile CIA sub acoperiere, dar au fost lasate de-o parte.

    Hai sa vedem ce s-a intamplat incepand cu 2011:

    2012 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Somalia, Syria and Yemen

    2013 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Somalia, Syria and Yemen

    2014 – War on Terror in Afghanistan, Iraq, Somalia, Syria and Yemen; Civil War in Ukraine

    2015 – War on Terror in Somalia, Somalia, Syria and Yemen; Civil War in Ukraine

    Deci, putem adăuga inca 4 ani de război. Asta înseamnă că pentru 222 din 239 ani – sau 93% din timp – America a fost la război. (Putem subterfugiu cu cifrele exacte, dar procentul mare de timp în care America a fost la război este clar și inconfundabil.)

    Într-adevăr, cele mai multe dintre operațiunile militare lansate de la al doilea război mondial au fost lansate de către SUA

    Și cheltuielile militare americane sunt ai mari decat a restului lumii la un loc.

    Nu-i de mirare ca sondajele arată, că lumea consideră America ca fiind inamicul numarul 1 la adresa păcii. – infowars.com

  4. Zorg spune:

    Trolul RUS Cozubas ne învață că nu e bine să furi. Ironic, nu?!

    • Catun spune:

      La ei moralitatea e atat de relativa incat nu doar ca zic ‘e imoral sa furi daca nu esti rus’ ci mai ales ‘e imoral sa furi daca nu te numesti Putin’.

  5. Catun spune:

    Nu e nevoie de razboi, ci de un referendum „cat se poate de DEMOCRATIC” organizat de chinezi.

  6. cozubas spune:

    clau,nu ti se inoada matele in tine de atata vidanjat din closetul atlantist ? Inchide gura cand te aflii printre oameni ca pute inspaimantator,pune-ti bornita clau,singur,sa stavilesti putoarea…)))))))))hihihihi

    • Gigi Kent spune:

      Tie nu ti se inmoaie din cauza closetului bolşevic -comunist?

    • clau spune:

      nu e chiar asa de rau, de cand v-ati dus inapoi in p!zda maicii rusii si ne-ati lasat „singuri” sa stii ca nu e chiar asa de rau. Pe vremea cand „exploatati” Europa de Est a fost intradevar urat, ni se „inodau matele” de atata vidanjat dupa voi, rusii. Acum dupa 25 de ani chiar am crezut ca am scapat si de miros doar ca na…e greu, izul de fosa…lume rusa iese greu… Si acum ca iar va bagati opnca pe aici pute din nou dar nu ne mira, dipa oameni de kkt nu are cum sa miroase a trandafiri asa e? Apropo cozubas, tie/voua va pute gura ca mancati kkt sau mancati kkt sa va puta gura?

    • putin spune:

      Unde te-au gasit si pe tine rusnacii? Tu te numesti om? 🙂 Limbajul tau tovarase e demn de o inchisoare siberiana!

  7. clau spune:

    lasa cozukakalika, vorbim de Texas dupa ce returnati Siberia proprietarului de drept. Nu-ti fa grija ca se fac ultimele pregatiri :). Rusnacia o sa devina din ce in ce mai mica, pana ajunge cat un pixel…dead pixel…

  8. cozubas spune:

    Ce alta cacastoare jurnalistica putea scrie asemenea aberatii decat new york times? Acest closet mondial ar face bine sa scrie si faptul ca Texasul a fost furat de la mexicani , California a fost furata de la spanioli, Alaska cumparata de la fraierii de rusi !
    Hawaii, daca nu cereau sa intre in uniune ar fi fost colonie a SUA ,nu aveau de ales..
    Alta data broscoii propagandisti de la new york times sa citeste propria istoria, inainte de a face pe patriotii pentru americanii de duzina si de a frauda istoria cum au furat si au mintit poporul american si acum,la alegerile primare ,in care Bernie Sanders a castigat clar,detasat in fata babaciunii corupte de clinton,dar bietul Sanders a fost furat pe fata masiv.

    • Catun spune:

      Bine ca existi. 🙂 🙂

    • putin spune:

      „Alta data broscoii propagandisti de la new york times sa citeste propria istoria”. Acesta este un citat al unuia care ii face prosti pe ceilalti! Si ne mai dai si lectii de istorie! 🙂 Hai ca mi-ai inseninat ziua! :)))))))))))))))))
      Citeste presa si daca poti sa aduci un singur exemplu cum ca Sanders ar fi avut mai multi delegati e ok. Daca nu o voi considera o alta minciuna jalnica a unui propagandist rus. Celalalt propagandist, Nada Sou sustinea exact acelasi lucru. Voi ori santeti una si aceeasi persoana, ori asa ati primit ordin sa sustineti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top