protest KievConfruntări între poliţie şi manifestanţi de dreapta, care cereau deputaţilor să le confere veteranilor naţionalişti statutul oficial de combatanţi pentru independenţă, au izbucnit marţi în faţa Parlamentului ucrainean.

Protestatarii au aruncat cu pavele şi petarde spre sediul Parlamentului, lovind mai mulţi poliţişti.

Aproximativ 50 de manifestanţi au fost arestaţi, potrivit unui consilier al ministrului de Interne, Anton Gheraşcenko, care a menţionat de asemenea că 15 poliţişti au fost răniţi, potrivit Mediafax.

Ucraina a renunţat simbolic marţi la ceremoniile dedicate armatei sale care aveau loc în aceeaşi zi ca în Rusia şi a fixat o nouă dată care coincide cu înfiinţarea armatei sale naţionale, considerată nazistă de Moscova.

Conform unui decret prezidenţial publicat marţi, sărbătoarea „Apărătorul Ucrainei” va avea loc de acum încolo pe 14 octombrie, data la care a fost înfiinţată în 1942 Armata Insurecţională Ucraineană (UPA), care a luptat pentru independenţa ţării atât cu Germania Nazista, cât şi cu Armata Rosie.

Totusi, la Moscova se spune ca această armată a colaborat cu Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a masacrat polonezi şi evrei, motiv pentru care autorităţile ruse îi califică pe combatanţii UPA drept nazişti.

Decizia intervine în contextul în care Kievul luptă împotriva separatiştilor proruşi susţinuţi de Moscova în est, un conflict soldat cu 3.600 de morţi în şase luni.

„Pa 23 februarie, sărbătoarea forţelor armate ale unei ţări străine nu va mai fi celebrată în Ucraina”, a declarat marţi în Parlament preşedintele Petro Poroşenko, ale cărui declaraţii au fost primite cu aplauze de deputaţi.

În ziua de 14 octombrie „trebuie să le aducem un omagiu tuturor celor care au apărat ţara noastră împotriva inamicilor”, a adăugat Poroşenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top