su27Comandantul suprem al Forțelor Aeriene Ruse, Viktor Bondarev, a amintit recent, în 2015, Rusia intentioneaza sa infiinteze o noua bază militara aeriană cu 24 de avioane de lupta Su27SM3 în Belarus.

Din aprilie 2013, când anunţul a fost facut prima data de ministrul Apărării, Serghei Șoigu, oficialii rusi au revenit periodic cu actualizari ale anunţului. Pe de alta parte, pana acum, Minskul a preferat să păstreze tăcerea.

Ziaristii DW sustin ca Aleksandr Lukașenko nu se grăbește să confirme extinderea prezenței militare ruse în Belarus, care, potrivit Constituției, ar trebui să încerce să ramana un stat neutru. Potrivit analiștilor, pe fondul deteriorarii relatiilor dintre Rusia și Occident si a conflictului ruso-ucrainean, crearea unei baze militare la granița cu UE va fi vazuta ca o  sfidare.

Prezența pe teritoriul național belarus a militarilor ruși, care nu se vor supune odinelor ministrului apărării și comandantului suprem al Belarus, nu se încadrează în statutul constituțional al unui stat neutru și suveran.

Cu toate acestea, expertul militar Alexandru Alessin indică faptul că temeiul juridic pentru deschiderea unei noi baze militare pe teritoriul Belarus va aparea numai în cazul în care Parlamentul din Belarus va semna și ratifica acordul interguvernamental bilateral.

Mai aproape de Ucraina

IN plus, noua baza militara rusa va fi mutata în Baranovichi mai aproape de granița cu Ucraina, desi initial s-a propus ca amplasament localitatea  Lida din regiunea Grodno. Potrivit lui Alexandru Alesin, cel mai probabil rușii pur și simplu doresc să reducă costurile, pentru ca la Baranavichi au deja o infrastructură realizata. În același timp, expertul consideră că apariția în această regiune a unor avioane de luptă rusesti, capabile să execute misiuni de atac, va fi un factor care va pune pe jar vecinii membri NATO țările baltice, Polonia și, desigur Ucraina (care nu este inca membru NATO).

Analistul Andrew Porotnikov, de la centul analitic Belarus Security Blog, spune: Cand vine vorba despre arme ofensive, reacția negativă a țărilor vecine va fi logica. După toata agravarea relațiilor Rusiei cu Occidentul, baza militară rusă din Belarus va arata ca un act de provocare.”

De ce tace Lukasenko

Andrew Porotnikov a atras atenția asupra faptului oficialitățile din Belarus nu au comentat inca oficial anuntul Kremelinului.

Expertul nu exclude Aleksandr Lukașenko ar putea întârzia în mod deliberat decizia privind prezența forțelor militare aeriene ale Rusiei pe teritoriul Belarus.

El crede ca Minskul negociaza acum tot felul avantaje cu Moscova, dar avertizeaza ca dacă baza militara va avea caracter profund ofensiv, nu defensiv, asa cum s-a anuntat anterior, președintele Belarus va esua definitiv sa restabileasca relațiile cu UE.

Minskul va înceta să fie tratat ca un stat independent, ci ca o marioneta a Kremlinului, crede Porotnikov.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top