obama-peruPreședintele american, Barack Obama, a declarat că l-a informat duminică pe omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul dialogului scurt pe care l-a avut cu acesta în marja summitului anual al Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), că dorește să rezolve criza ucraineană înainte de a părăsi Casa Alba în luna ianuarie, relatează agenția de presă Belga, potrivit RTBF.

„I-am vorbit despre Ucraina și de necesitatea de a rezolva această problemă”, a declarat Obama, într-o conferință de presă la Lima.

„Am insistat ca el să dea instrucțiuni negociatorilor săi pentru ca ei să lucreze cu noi, cu Franța, Germania și Ucraina pentru a vedea dacă putem ajunge la o înțelegere, înainte de sfârșitul mandatului meu „, a spus Obama care va părăsi Casa Alba la 20 ianuarie. O sursă de la Casa Albă declarase în cursul zilei de duminică pentru AFP că Barack Obama a exercitat presiuni „asupra lui Putin ca Rusia să-și respecte angajamentele prevăzute de acordurile Minsk”, menite să pună capăt conflictului din estul Ucrainei.

În acest context, președintele în exercițiu american a subliniat „atașamentul SUA și al partenerilor lor pentru respectarea suveranității Ucrainei”, potrivit sursei citate.

După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în martie 2014, ceea ce a provocat tensiuni fără precedent între Moscova și Washington, Statele Unite au impus sancțiuni economice severe împotriva Rusiei.

Occidentul acuză Moscova că acordă sprijin militar rebelilor proruși din estul Ucrainei, fapt negat constant de Kremlin.

Conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii s-a soldat până acum cu peste 9.600 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

10 Responses to Obama vrea un acord cu privire la Ucraina înainte de plecarea sa de la Casa Albă

  1. mocanu dan spune:

    ORICE S-AR ZICE INTRAREA RUSILOR IN UKRAINA SE DATOREAZA LUI OBAMA,CA O FI FOST PROST,O FI FOST FRICOS,O FI FOST NESIMTIT,SAU MAI RAU I-A VIDUT RUSILOR….ACUMA CE VREA SA FACA….SA STEARGA URMELE IN FAVOARE LUI PUTIN?CREDE CA ACUM IL MAI ASCULTA CINEVA?VREA SA FACA CEVA PRESING LA UKRAINIENI SA SEMNEZE CEVA IN DEFAVOAREA LOR?

  2. bogdan spune:

    La godaci nu le pasa ! Ei oricum traiesc in alt secol si intr-o lume paralela cu lumea noastra !

    • nada spune:

      Taci ma cacatule sorosist ce esti,i ma tradator de tara in slujba satanelor de pe Wall Street, ca tu nu ai dreptul sa-ti deschizi gura fara ca cineva sa se cace in ea!

      • putin spune:

        Un exemplu al „culturii” ruse in toata splendoarea ei! 🙂 El este Nada Curului cel care ne ameninta sotiile cu violul in eventualitatea ocuparii Romaniei de catre rusia. El este cel care ne anuntase ca a inceput al 3-lea razboi mondial acum cateva zile. El este reprezentativ pentru propaganda rusa in Romania.

        • nada spune:

          Ma cacat sorosist, retine clar ca EU nu sunt un tradator al Romaniei asa cum esti tu care ai instigat romanii la razboi impotriva Rusiei cu scopul CLAR de a fi distrusa total, si nici nu ling curul unui dusman al Romaniei asa cum lingi tu curul lui Soros cel care vrea sa distruga Romania ca sa deie Transilvania Ungariei si sa desfiteze natia romana amestecand-o cu teroristii arabi pe care chiar el iä adus cu vapoarele inchiriate de el de pe insule pe continent

          • Zorg spune:

            Pe George Soroș (21,7 mil. $) am înțeles, nu-l înghiți, dar despre Warren Buffett (60,7 mil. $) ce părere ai?!

          • Catun spune:

            Rusii sunt pe invers. Dupa trolul nada el e marele patriot roman care sustine ca Basarabia nu e teritoriu romanesc, in timp ce tradatorii vor reunirea poporului roman in acelasi stat.

            OLR=LGBTR

          • bogdan spune:

            Tu nu esti nimic NADA HUI !
            Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
            cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

            Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Toni nu-i departe !

          • putin spune:

            Hopa, a ajuns Soros si agentie de turism. Vezi ma ca tot el iti baga E-uri in mancare. S-ar putea sa-ti fie fatala chestia asta. Tot el iti baga si in vodka tot felul de chimicale. Daca te uiti atent la dopuri, la sticlele tale ele au fost usor fortate, iar pe etichete scrie mic Oculta Mondiala. De ce crezi ca te doare pe tine capul dupa betiile zilnice? Exact! Soros! 🙂

      • bogdan spune:

        scoala sovietica nu se dezminte !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top