„A doua zi. Era noastră. 1931-1940 ” este o carte continuare a proiectului istoric al jurnalistului rus Leonid Parfenov. Noua carte este dedicată anilor 1930, perioada pe care autorul o numește „antichitatea URSS”. Medusa publică un fragment din carte – despre cum în primele zile ale celui de-al Doilea război mondial Uniunea Sovietică a anexat statele baltice.

Conform acordurilor secrete cu Germania hitleristică, în mai puțin de un an, URSS a pus capăt independenței țărilor baltice. Absorbția începe în septembrie-octombrie 1939, iar în august 1940 URSS adaugă trei noi republici sovietice – estonă, letonă și lituaniană.

Dupa revoluția bolsevica din 1917, fostele gubernii ale Imperiului Rus – Estonia, Letonia și Lituania au devenit state independente. La fel ca în cazul Poloniei și Finlandei (si Basarabiei – n.r.) , armata roșie nu a reusit sa le invinga în războiul civil, iar guvernul sovietic al Rusiei nu s-a putut impune cu forța. Ca urmare, in 1920-1921, după semnarea tratatelor de pace, Moscova a recunoscut independența celor trei țări. De atunci existau pe tarmul Marii Baltice trei republici burgheze cu un nivel de viață semnificativ mai mare decât în ​​URSS. Fosta colonie se teme însa de URSS. Moscova finanteaza micile partide comuniste locale care activeaza în ilegalitate. Cu toate dificultățile de formare a statului, cele trei republici reusesc sa ajunga la un consens național.

Kremlinul procedeaza la anexarea Letoniei, Estoniei si Lituaniei în cateva etape, încercând să nu tradeze adevăratul scop până în ultimul moment. Spre sfârșitul campaniei poloneze a Armatei Roșii (din 1939), delegațiile din Estonia și Letonia sunt invitate pe rând la Moscova. Stalin și Molotov le cer să încheie acorduri de asistență reciprocă cu URSS. Negocieri similare au loc cu Lituania un pic mai târziu, pentru că protocoalele secrete cu Germania care au inclus aceasta republica in „zona de influență“ sovietică se semneaza nu la sfârșitul lunii august, ci la sfârșitul lunii septembrie. URSS transfera Lituaniei regiunea Vilna cu orasul Vilnius (anterior capitala Lituaniei a fost la Kaunas – n.r.), capturata de Polonia în 1920 și aflata in 1939 sub ocupatie sovietica (restul de teritorii poloneze ocupate de URSS au fost alipite la Belarus si Ucraina).

Molotov în discursul său privind politica externă la ședința Consiliului Suprem se laudă cu acest cadou: „statul Lituaniei, cu o populație de 2,5 milioane, își extinde considerabil teritoriul său, crește cu 550.000 de oameni si obtine orasul Vilna”. Spunând acest lucru, președintele Consiliului Comisarilor deja știa că atât Vilna cât și toată Lituania vor fi alipite la URSS.

Dar, în toamna anului 1939, sovieticii se multumesc pentru moment doar cu desfășurarea a până la 25.000 de soldați în fiecare dintre cele trei țări baltice, cu acces la bazele navale și aerodromuri. Măsurile sunt prezentate drept actiuni preventive pentru un posibil razboi al Germaniei cu Franța și Marea Britanie, iar „când se va sfârși – vom retrage trupele“ – a promis Stalin delegației Letoniei.

În discursul lui Molotov se specifica în mod clar: „Pacturile de asistență reciprocă stipulează ferm inviolabilitatea suveranității statelor semnatare. <…> Discutiile despre sovietizarea țărilor baltice sunt doar în avantajul dușmanilor noștri comuni și pentru toți provocatorii antisovietici”.

În a doua jumătate a lunii octombrie 1939, contingentele sovietice au început să intre in cele trei republici.

Mulți localnici, fără să creadă în bunăvointa sovietică, se linișteau cu argumente despre „răul mai mic” – germanii iar fi tratat mult mai dur, spuneau ei. Au fost insa alarmați de războiul cu Finlanda, care a respins o propunere similara ca cea pe care Kremlinul a facut-o celor trei tari baltice. Presa baltică a luat partea rezistenței finlandeze.

Următorul pas are loc cu mai mult de o jumătate de an mai târziu. La 14-16 iunie, URSS emite ultimatumuri celor 3 țări baltice: Moscova considera că pactele de asistență reciprocă sunt încălcate în mod grosolan si cere demiterea guvernelor, organizare de noi alegeri și marirea contingentului de trupe ale Armatei Roșii. Condițiile sunt acceptate. Stalin se pare că își sincronizeza acțiunile sale cu campania lui Hitler în Occident: căderea Franței (1940) a distras atentia lumii de la cazul „provinciilor baltice”. Stalin trimite emisari speciali: în Estonia vine șeful organizatiei de partid din Leningrad – Jdanov, în Letonia – vicepremierul sovietic Vîșinski, în Lituania – comisarul adjunct al poporului – Dekanozov. Emisarii numesc personal pe sefii noilor guverne la indicatiile Moscovei. Toti sunt politicieni de stânga, dar nu comuniști. Momentan, vehicule ale propagandei sovietice vor fi miniștrii afacerilor interne.

Pentru campaniile electorale anticipate inițiate de Kremlin se acorda 10 zile. Partidele burgheze sunt suspendate, la alegeri fiind admise doar „Uniunile muncitorilor”, aparute brusc. Interesant, dar programele electorale ale partidelor munictoriseti nu menționau nimic despre „unirea” cu URSS. Cu toate acestea, chiar înainte de ziua votării, Armata Roșie formeaza Districtul Militar Baltic cu sediul la Riga. Cu o prezență la vot ridicol de mare, rezultatele alegerilor sunt urmatoare: 93% din voturi sunt exprimate pentru partidele muncitoresti în Estonia, 98% în Letonia și 99% în Lituania.

Iar la 21 iulie, la primele sedinte ale „parlamentelor” se declara infiintarea republicilor socialiste si se voteaza „în unanimitate“ aderarea la Uniunea Sovietică.

Acelasi simulacru de vot democratic pentru „unirea” cu URSS a fost pus in scena de Kremlin si in 2014, odata cu ocuparea si anexarea peninsulei Crimeea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

al Doilea Razboi Mondialanexarea Crimeeianexarea tarilor balticeocuparea tarilor balticePactul Ribbentrop-Molotov