Autoritatea britanică în domeniul audiovizualului, Ofcom, intenționează să impună sancțiuni împotriva companiei Baltic Media Alliance Ltd, care deține licențele televiziunilor rusești ”NTV Mir Baltia” și ”NTV Mir Lituania”, acuzate de încălcarea principiului imparțialități, se arată în comunicatul Ofcom emis luni.

Potrivit autorității de reglementare britanice, „începând cu luna noiembrie 2014, compania care deține cele doua licente a încalcat de șase ori consecutiv regulile privind reflectarea imparțială pe canalele sale “NTV Mir Baltika” (destinat rezidenților vorbitori de limba rusă din Letonia) și “NTV Mir Lituania”.” Ofcom consideră că, luând în considerare încălcările anterioare, ce-a de sasea încălcare a regulilor privind imparțialitatea  reprezinta o nerespectare gravă a standardelor în domeniul radiodifuziunii. Din acest motiv, Ofcom intenționează să ia în considerare impunerea de sancțiuni stabilite prin lege, ținând cont și de poziția companiei care detine licentele celor doua televiziuni, se spune în buletin.

Ofcom a efectuat anterior o investigație în urma reclamațiilor privind două emisiuni, care au fost prezentate pe ”NTV Mir Baltia” la 2 și 3 aprilie. Autoritatea de reglementare a identificat o încălcare în cadrul emisiunii ”Segodnia”, care a gazduit o dezbatere despre otrăvirea în Salisbury a fostului colonel GRU, Serghei Skripal, și a fiicei sale Iulia.

Canalele de televiziune din Rusia au promovat versiunea ca cazul Skripal a fost o provocare a autorităților britanice. A fost citata declarația ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, spunând: „Incapacitatea Regatului Unit de a răspunde la întrebările Rusiei în cazul Skripal va însemna că toate acestea sunt ficțiune și provocări”.

În același timp, se facea trimitere la scandalul din 1924, cu publicarea așa-numitei „scrisori a lui Zinoviev”. În acel mesaj, semnat de președintele Comitetului Executiv al Cominternului, Grigori Zinoviev, si adresat comuniștilor britanici, se facea apel pentru intensificarea activitații subversive în armată și marină, pentru a pregati cadrele pentru următorul război civil.

În anii 1960, s-a stabilit în cele din urmă că „scrisoarea lui Zinoviev” a fost un fals.

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media poate iniția o investigație dacă găseste că radiodifuzorul sau furnizorul de servicii a încălcat regulamentul cartei, termenilor licenței, regulilor de difuzare sau altor cerințe ale Ofcom.

După incidentul de la Salisbury, Ofcom a lansat 10 investigații împotriva postului de televiziune rusesc RT. RT a fost acuzat de părtinire nu numai în „cazul Skripal”, ci și asupra evenimentelor din Ucraina și Siria.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Ofcom va impune sancțiuni împotriva posturilor tv din Rusia

  1. bogdan spune:

    Ar trebui mai putina democratie in UK si astfel inchise canalele de propaganda porcesti Rahat Tudei si Sputlindik…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top