Ucraina va organiza trageri cu rachete în apropierea Crimeei ori de câte ori consideră că este necesar, a declarat ministrul apărării de la Kiev, Stepan Poltorak pe postul tv Kanal5.

Ele [tragerile cu rachete] vor fi periodice în măsura necesității, iar noi le vom realiza, și nu doar acestea, ci și alte exerciții „- afirmă minstrul ucrainean, citat de UNIAN.

Oficialul a menționat că Kievul nu are de gând să ceară nimănui permisiunea de a efectua exerciții pe teritoriul Ucrainei. Tragerile cu rachete care au avut loc la începutul lunii decembrie, Poltorak le-a caracterizat ca fiind „foarte de succes” .

„Am verificat pregatirea sistemului nostru de apărare. Am testat capacitatea  rachetelor noastre de a lovi ținte. Ne-am atins obiectivul, practic nu am înregistrat  nicio situație exceptionala”, – a spus el, exprimându-și încrederea că astfel a crescut în mod semnificativ potențialul Forțelor Armate ale Ucrainei.

Pe 1 decembrie, președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat testarea cu succes a unor rachete anti-aeriene în timpul exercițiilor care au avut loc în apropiere de Crimeea.

În aceeași zi, au fost efectuate 16 lansări de rachete anti-aeriene, toate acestea, potrivit oficialilor militari, lovind țintele propuse.

Anterior, la sfârșitul lunii noiembrie, Ucraina a proclamat cateva secțiuni ale spațiului aerian deasupra Marii Negre, la vest de Crimeea, zona de trageri cu rachete. Rusia a protestat, dar Kievul a declarat că exercitiile militare sunt efectuate în mod exclusiv în spațiul aerian al Ucrainei și în strictă conformitate cu dreptul internațional.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Oficial Apărare: Kievul nu va cere voie pentru trageri cu rachete lângă Crimeea

  1. bogdan spune:

    Sa spuna merci godacii ca Ucraina nu a efectuat trageri si pe deasupra teritoriului national Crimeea ! Crimeea ca subiect international de drept a fost este si va ramane in Ucraina ! Orice va face OLr situatia va ramane neschimbata ! Cuba a fost Paria lumii jumatate de secol si ce au rezolvat ? Acum Cuba se democratizeaza iar Porcia a ocupat rapid locul de Paria lasat liber de aceasta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top