La 28 septembrie, reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a caracterizat situația din Catalonia drept o „treabă internă a Spaniei”. Potrivit acesteia, evoluția evenimentelor trebuie să respecte cu strictețe legislația spaniolă actuală.

Dar deși oficial Moscova consideră referendumul de duminica din Catalonia drept ilegitim, comentariile politicienilor rusi din zona puterii abunda de ipoteze, convingeri si condamnari (la adresa UE). Unii acuza Occidentul ca utilizeaza standarde duble si isi amintesc de precedentul Kosovo, pe care in buna traditie a politicii externe ruse il rastalmacest ori de cate ori o cere imperativul momentului.

Adjunctul șefului Comitetului Internațional al Consiliului Federației, Andrei Klimov consideră că Uniunea Europeană și guvernul spaniol vor face totul pentru a nu recunoaște rezultatul referendumului din Catalonia, iar locuitorii regiunii nu au nicio șansă serioasă de a obține o statalitate reala. „Dacă va fi necesar, după cum vedem deja, se va folosi forța excesiva”, a deplans Klimov, care a uitat cu cat respect a tratat Kremlinul dorinta de independenta a cecenilor.

Potrivit senatorului rus, în cazul Cataloniei nu se va aplica logica la care Europa a apelat atunci cand a recunoscut Republica Kosovo, „deoarece standardele duble (în Europa) nu le-a anulat nimeni“, afirma oficialul rus, citat de RIA „Novosti“.

Politica „standardelor duble” a UE este denunțată și de Leonid Sluțki, șeful Comitetului pentru afaceri internaționale al Dumei de Stat. El a declarat că reacția UE la rezultatul referendumului din Catalonia este „testul de turnesol pentru manifestarea standardelor duble“. „Ceea ce se întâmplă în Catalonia este parțial o consecință a politicii Occidentului în fosta Iugoslavie. Anume acolo a fost deschisa cutia Pandorei – în Kosovo“, – a spus Sluțki.

Potrivit șefului Comitetului Dumei, situația actuală va arata „daca va fi de acord Bruxelles cu dreptul națiunilor la autodeterminare, așa cum s-a intamplat cu Kosovo, sau va continua să respecte principiul integrității teritoriale, așa cum am văzut în cazul altor națiuni, unde vectorii politici aveau  direcții diferite de atitudine față de linia comună a Occidentului”.

Sa ne amintim ca Rusia aplica fidel politica standardelor duble. Moscova lupta acerb cu orice adiere de separatism care vine din interiorul multinationalului sau imperiu si sprijina suveranitatea in extremis (dusa pana la genocidul propriului popor, ca in cazul Siriei) in statele aliate. Totodata, Moscova este campioana suporterilor separatismului in tarile aflate in zona pe care o pretinde ca facand parte din sfera sa de influenta – Moldova, Ucraina, Georgia.

Pe de alta parte, desi condamna proclamarea independentei Kosovo, republica pe care nu o recunoaste, apeleaza la acest precedent pentru a-si justifica propriile actiuni externe, in special anexarea Crimeei, unde initial a organizat un referendum de autodeterminare, ca apoi sa anexeze „statul nou creat”.

Asa ca este oarecum normal ca acum politicienii rusi sa profite ca sa traga spuza Crimeei pe turta sa.

Astfel, șeful Comisiei pentru Afaceri Internaționale al Consiliului Federatiei, Konstantin Kosacev a declarat că referendumul din Catalonia „omoara teza preferata de țările occidentale despre inviolabilitatea frontierelor europene, care poate fi rupta numai de agresiunea unor țări non-occidentale“. Senatorul a amintit desigur Iugoslavia: „cei care au contribuit la destrămarea Iugoslaviei și au recunoscut dreptul de separare a Kosovo au încalcat suveranitatea Serbiei. Ei probabil isi dau seama că au deschis cutia Pandorei…”.

Așa că, de anexarea Crimeei la Rusia se pare ca tot UE se face vinovata. De ce? Simplu. Pentru ca recunoscand independenta Republicii Kosovo, Occidentul le-a oferit rusilor pretext ca sa alipeasca noi teritorii. Pretext pe care de altfel in condamna. Nu-i asa ca este tare intortocheata mintea unui „euroasiatic”?

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

21 Responses to Oficial nu susținem separatismul catalan, dar între noi, euroasiaticii, ne bucurăm nespus de tare

  1. didi spune:

    occidentul ar trebui sa finanteze miscarile separatiste din provinciile rusesti. in siberia, de exemplu, unde aparuse un curent separatist. in iakutia, in cecenia etc. se merge pe directia: noi nu suntem rusi, noi nu suntem slavi, slavii sunt popor migrator si ne-au invadat, noi suntem tatari, iakuti, ceceni etc. identitatea culturala, scoli cu predare in limbile locale. cred ca am putea avea vreo 6 republici autonome in rusia, ce ziceti?

  2. Eu Stiu spune:

    Mocan ciocan
    -Mos mocane,ce mai faci?
    -Iaca stau si eu pe craci,
    -De ce ai ochii bulbucati?
    -Greu ma screm,dar nu ma cac!-:)))

  3. yehudy spune:

    draga ivan, istoria se repeta la diferite nivele 🙂
    draga ivan, putin il copiaza punct cu punct pe hitler: ataca si anexeaza teritorii in vest 🙂
    dar putin uita ce se imntamla in est: china are revendicari istorice fata de federatie rusa 🙂
    la un moment dat china va putea prezenta un ultimatum federatiei ruse bazat pe aceleasi motive prin care urss-ul a prezentat ultimatumul din 1940 pentru basarabia: „acum fortele noastre militare sunt mult mai puternice” 🙂

  4. yehudy spune:

    dragi ivani, in timp ce regimul corupt putin lupta in ucraina si in siria, cheltuind astfel resursele federatiei ruse, china sya nemiscata si isi intareste strasnic economia si armata 🙂
    unde o sa se duca armata chinei si unde sunt interesele chinei, asta este intrebarea 🙂
    raspunsul la intrebare il avem daca ne uitam pe harta 🙂
    siberia este tinta chinei: siberia are resurse, teritorii nelocuite si este aproape neaparata 🙂

    • yehudy spune:

      putin il copiaza pe hitler: ataca in vest fara sa fie atent la ce se intampla in est 🙂
      amandoi au facut aceasta greseala din orgoliu 🙂
      au vrut sa-si ia revansa in vest fara sa se uite in est 🙂
      din est au venit marile invazii intotdeauna 🙂

      • yehudy spune:

        draga ivan, putin il copiaza punct cu punct pe hitler: ataca si anexeaza teritorii in vest 🙂
        dar putin uita ce se imntamla in est: china are revendicari istorice fata de federatie rusa 🙂
        la un moment dat china va putea prezenta un ultimatum federatiei ruse bazat pe aceleasi motive prin care urss-ul a prezentat ultimatumul din 1940 pentru basarabia: „acum fortele noastre militare sunt mult mai puternice” 🙂

  5. Eu Stiu spune:

    Bocancel,imputit,graiesc ghine,sa-ntelega si-n ghital ca tine!-:)))

  6. Eu Stiu spune:

    Un nul
    Pt tine-s isputurosi,de aia ca nu umbla ca voi, prin UE cu ciorditul si cersitul!

  7. bogdan spune:

    Nici nu merita sa comentam grohaiturile lor in cazul de fata ! Ei oricum sunt Irationali…

  8. yehudy spune:

    scenariul se va repeta in federatia rusa.
    in federatia rusa sunt 100 de limbi nationale recunoscute oficial, deci 100 de popoare isi asteaya eliberarea.
    eliberarea va fi inceputa de china in siberia 🙂

    • ANTIPUTIN spune:

      Tare II enervezi, amice !

    • Eu Stiu spune:

      yehuy,
      Transilvania sa treaca ungurilor,judetele moldovenesti din dreapt Prutului,sudul basarabiei si Cernautul cu Herta la RM,in asa fel,se v-a face dreptate istorica.

      • Catun spune:

        Se vede ca faci parte din minoritatea alogena rusa care se vrea stapana peste majoritatea romaneasca.
        Voi sunteti 300 000 de rusi si vreti sa stapaniti peste vreo 9 000 000 de moldoveni!!

        Dreptate istorica: sa se refaca Moldova istorica si a doua zi sa se faca referendum pentru ramanerea in cadrul Romaniei. Va tine?

        • Eu Stiu spune:

          Bai cetina,Moldova unita nu v-a mai face nici un referendum,deoarece s-au saturat moldovenii din dreapta Prutului,sa triasca in mizerie de zeci de ani,iar rusii de care vorghesti,v-or fi asimilati.Asa ca,numai rasfrange buza,n-o sa va cada nimic!-:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top