Doi purtători de cuvânt ai principalului oponent al Kremlinului, Alexei Navalnîi, au fost reţinuţi marţi pe un aeroport din Moscova la întoarcerea în Rusia şi îşi vor petrece noaptea în închisoare, a anunţat Alexei Navalnîi, citat de AFP.

„Kira Iarmîș şi Ruslan Şaveddinov au fost arestaţi îşi vor petrece noaptea în închisoare”, a scris pe Twitter opozantul, şi el reţinut pentru scurtă vreme duminică, la câteva minute după ce s-a alăturat simpatizanţilor săi reuniţi la Moscova pentru a manifesta împotriva lui Vladimir Putin.

Kira şi Ruslan au fost plecaţi în străinătate unde au comentat retransmiterea în direct a manifestaţiilor organizate duminică în mai multe oraşe din Rusia la apelul lui Alexei Navalnîi pentru a denunţa „înşelăciunea” alegerilor prezidenţiale de la 18 martie.

La Moscova, circa 4.000 de persoane, potrivit estimărilor AFP, s-au adunat în centrul capitalei, înconjuraţi de un impresionant dispozitiv poliţienesc. De asemenea, au fost organizate manifestaţii în alte mari oraşe din Rusia şi cel puţin 257 de protestatari au fost arestaţi, potrivit ONG-ului rus OVD-Info.

Majoritatea au fost eliberaţi, dar câţiva, printre care colaboratori apropiaţi ai lui Alexei Navalnîi, au fost condamnaţi la pedepse de 10 până la 15 zile de închisoare administrativă.

„Oficial, nu există niciun motiv pentru a fi arestaţi, dar resentimentul poliţiştilor, care au spart trei uşi în direct în toată ţara în căutarea noastră, a fost mai puternic decât legea”, a comentat pe Twitter Ruslan Şaveddinov.

Duminică dimineaţa, poliţia a intrat cu forţa în birourile lui Navalnîi din Moscova, întrerupând o transmisiune live a manifestaţiilor din estul ţării.

De asemenea, poliţia a arestat mai mulţi angajaţi ai organizaţiei înfiinţate de opozantul rus, Fondul de luptă Anticorupţie (FBK), precum şi susţinători ai lui Navalnîi din diferite regiuni.

Alexei Navalnîi, 41 de ani, a fost arestat de trei ori în 2017 pentru că a organizat manifestaţii neautorizate la care în unele cazuri au participat mii de persoane în Rusia, soldate cu mai multe sute de arestări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Doi colaboratori apropiaţi ai opozantului Alexei Navalnîi, reţinuţi de poliţie

  1. bogdan spune:

    Ruskaia Demokratia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top