Vinovații pentru doborârea avionului de pasageri aparținând companiei aeriene „Malaysia Airlines”, care efectua zborul MH17, vor fi pedepsiți conform legilor din Olanda, a anunțat guvernul olandez.

Oficialii susțin că decizia a fost luata in comun de către reprezentanții Olandei, Belgiei, Australiei, Malaeziei și Ucrainei, care fac parte din echipa internațională de anchetă.

A fost luată în considerare și opțiunea crearii unui tribunal internațional special al celor cinci națiuni, dar s-a renunțat la idee din cauza diferențelor între sistemele juridice ale țărilor implicate.

Crearea unui tribunal pe lângă ONU a fost respinsa încă din 2015, când Rusia a blocat decizia Consiliului de Securitate al ONU.

Publicatia olandeza NOS susține că ancheta în cazul accidentului MH17 este încă în curs de desfășurare, există suspecți, dar că până în prezent nimeni nu a fost acuzat oficial.

Avionul Boeing-777, zborul MH17, a fost doborat in vara anului 2014 in Donbas, toti cei 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului de la bordul aeronaevi fiind ucisi.

O echipă internațională care a demarat investigații a ajuns la concluzia că avionul a fost doborât cu o racheta „Buk“, livrata de pe teritoriul Rusiei.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Olanda anunță că va începe judecarea responsablilor de tragedia MH17

  1. bogdan spune:

    Godacii vor plati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top