rutteOlanda a anunțat condiția pentru ratificarea Acordului privind asocierea Ucrainei cu UE. Haga nu va semna acest document fără ca în el să fie introduse modificări legislative, a declarat premierul olandez, Mark Rutte, după summitul liderilor UE de la Bruxelles.

Olanda este singura țară din UE care nu a ratificat acordul cu privire la asocierea Ucrainei la Uniune.

Potrivit lui Rutte, Haga încă nu s-a hotărât sub ce formă ar trebui să fie facute schimbările juridice, potrivit Reuters.

„Avem nevoie de o decizie juridică care va raspunde numeroaselor temeri și dezbateri din Olanda și care au condus la referendum – a spus premierul. – Ce forma, eu nu știu. Poate vom schimba textul [acordului de asociere], sau vom găsi o soluție care nu ar necesita modificări în textul acordului de asociere. Nu știu”- a spus Rutte.

În cazul în care nu vor fi furnizate garanțiile legale, Haga nu va ratifica acordul. „Dacă nu voi obtine aces lucru, nu vom semna [documentul]. Vom încerca să găsim o soluție, va fi dificil, sunt puține șanse, dar cred că trebuie să încercăm” – a spus Rutte.

Toate negocierile si intelegerile de asociere ale Ucrainei și Uniunii Europee ar putea fi anulate din cauza refuzului olandezilor de a semna acordul. Într-o conversație cu Reuters, un înalt oficial al UE și-a exprimat speranța că problema va fi rezolvată înainte de sfârșitul anului.

Referendumul consultativ cu privire la asocierea Ucrainei cu UE a avut loc în luna aprilie 2016. Potrivit rezultatelor oficiale, împotriva ratificării documentului au votat 2,5 milioane de persoane, sau 61% din alegători, „pentru” – 1,6 milioane de persoane, sau 38.21% din alegători.UE Ucraina

Dupa referendum, Rutte a insarcinat guvernul să înceapă consultări cu țările europene pentru modificarea Acordului de asociere „în conformitate cu dorințele celor care au votat împotrivă”. Apoi, șeful guvernului olandez a dat asigurări că în cazul în care negocierile eșueaza, Guvernul Olandei va refuza să ratifice Acordul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top