Președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, s-a întâlnit pe aeroportul Borispol din Kiev pe ucrainenii care s-au întors acasă ca parte a schimbului de deținuți cu Rusia. Pana in ultima clipa nu s-a cunoscut cu exactitate cine figureaza in listele schimbului. Se stia doar ca acesta va avea loc in baza schemei de „35 contra 35”.

La scurt timp după aterizarea avionului cu deținutii politici ucraineni, site-ul administrației prezidențiale a Ucrainei a publicat lista celor care s-au întors în patrie din Rusia. Printre aceștia se aflau cei 24 de marinari ucraineni reținuți după incidentul din strâmtoarea Kerci, regizorul Oleg Sențov și alții.

„Suntem încântați să fim din nou în țara natală”, a spus Oleg Sențov în cadrul unei întâlniri ceremoniale pe aeroportul Borispol. „Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au luptat pentru noi, au căutat eliberarea noastră și au obținut-o. Sper că restul deținuților vor fi eliberați. Dar chiar și după eliberarea ultimului prizonier, lupta noastră nu se încheie. Victoria este încă foarte departe”.

Partea rusă nu a publicat încă lista cetatenilor sai care s-au întors din Ucraina. Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a confirmat că redactorul șef al RIA Novosti-Ukraina, Kirill Vîșinski, s-a întors în Rusia. El a menționat că listele vor fi publicate mai târziu. „Suntem bucuroși că cetățenii ruși s-au întors acasă”, a spus Peskov, citat de Interfax.

Printre cei sosiți la Moscova din Ucraina se afla si martorul cheie în cazul prăbușirii Boeing-ului malaezian MH-17, Vladimir Țemah. Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Ivan Bakanov, a declarat că includerea lui Țemah pe lista de schimb atestă confirmarea implicării Rusiei în doborarea MH-17. Absența sa pe listă „prevedea automat încetarea negocierilor cu Rusia”.

Spre deosebire de omologul sau ucrainean, președintele Rusiei, Vladimir Putin nu i-a întâlnit pe aeroport pe rușii care s-au întors din inchisorile ucrainene.

The Bell observă că Dmitri Kiselev, redactorul șef al MAI Rossiya Segodnya, a fost prezent pe aeorport, dar l-a salutat doar pe colegul său Kirill Vîșinski – „nimeni altcineva nu i-a întâmpinat pe rusii sositi de la Kiev”, a comentat The Bell pe canalul Telegram.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Oleg Sențov și alți 34 de deținuți ucraineni s-au întors acasă din Rusia

  1. Ramona Georgescu spune:

    Ramane de vazut cine sunt cei 35 de detinuti politici ucraineeni,eliberati alaturi de un terorist si de 24 de persoane care au fortat frontiera maritima a Rusiei.

  2. bogdan spune:

    Si uite asa se vede ca uneori un pork intr-un moment al Istoriei poate avea valoarea egala cu un EROU !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top