”Imediat se vor arunca rusofonii să spuna ca textul este cinic. Da, e cinic. La fel ca întregul război, unde rușii ucid locuitori vorbitori de rusă din estul Ucrainei. Și oricum, am pus titlul „Cel mai bun selfie al unui ”ihtamnet” (”ei nu sunt acolo” – trad. rusa) în Donbas“, pentru că este adevărat. Asa simt, asa percep eu acest razboiu. Este cel mai bun ihtamnet pe care l-am văzut vreodata”, scrie in editorialul de pe InfromSoprotivlenie (IS), jurnalista ucraineana Olena Stepova.

Redam in continuare textul autoarei.

Nu mai există niciun pic de empatie. Nu! S-a dus odata cu Zelenopole, MH-17, Debaltsevo, Ilovaisk, Izvarino, Sverdlovsk, Lutughino, Novosvitlivk, Lugansk. Mii de lumânări, mii de morti, pamantul meu ravasit, casa mea prădată.

În 2014, au existat și alte sentimente. Oroare, da, oroare, dar mai era încă și empatie. Stateam pe marginea drumului urmarind trecerea coloanei de camioane militare „Ural“ prin punctul de control „Gukovski“, in care sedeau ghemuiti tineri fără însemne militare. Am locuit în Sverdlovsk, regiunea Lugansk. Zona de graniță. Am văzut prima războiul. Prima i-am văzut pe ihtamnet.

Daca cazacii rusi de pe Don intrau liber, așezati pitoresc pe tancuri și transportoare blindate, chiuiau și strigau de plăcere, tragand cu armele in aer si fluturând steaguri roșii cu secera și ciocanul sau icoane cu Nicolae I, Iisus, Maria, generand o atmosfera de spital de nebuni, acei tinerei erau aduși în liniște. Ei erau tineri recruti din Rusia, militari în termen duși la „manevre”. Însa văzând indicatoarele ucrainene, înțelegeau imediat unde anume au fost adusi. Am vazut frica pe chipurile lor. I-am văzut și cand erau duși inapoi, atunci luptele se dadeau la Lutughino. Din camioanele „Ural” se scurgea sange, urină și gemete. Am simtit mirosul morții.

Am scris multe despre asta la acea vreme. Scriam de pe poziția unei femei și mame. Am încercat sa atrag atentia mamelor din Rusia dar, ca răspuns, partea feminină a Rusiei a strigat cu cinism – ihtamnet (ei nu sunt acolo). Iar eu cu orele urmaream coloanele militare cu forta umana, tancuri, transportoare blindate, ”Grad”, care au trecut prin orașul meu. Rușii se ”șobolăneau” la postarile mele și ma faceau ”fake”. Mințeau cu cinism ”nastamtnet” (noi nu suntem acolo). În mod cinic isi ingropau mortii desenand doar niste numere pe cruci.

Nu am înțeles prea multe atunci. Am căutat mame si femei in rusoaice și nu am găsit nici de unele nici de altele. Lăcomia le-a extirpat orice urma de feminitate. Femeile din Rusia au promis să mă violeze, ucida, dezmembreze, sa ma dea pe mana bravilor soldati ruși și numarau banii obtinuti de soții lor in urma pradarii caselor noastre, sau profiturile din moartea soților și copiilor lor. Rusia le-a plătit cu generozitate aceste morti.

Și acum striga „noi nu suntem acolo“ și in mod cinic si obraznic inaugureaza monumente de bronz și memoriale pentru „eliberatorii Donbasului“. În Rusia cresc hectare de cimitire cu morminte fără nume, cu cruci marcate cu numere ihtamnet.

Dar, daca acțiunile ocupanților ruși împotriva locuitorilor din Donbas (ucraineni și ucraineni vorbitori de rusă), și chiar și a rudelor lor, care așteptau prada de război, erau justificate prin cuvintele „hoarda“, „ocupant“, „rus“, atunci cum să explicăm cinismul rușilor față de rușii lor.

Atât de feminin sună – „du-te și ucide, avem rate”. Justificarea crimelor comise de țara lor, bucuria unui WC second hand adus din „Hohlandia“, savurând durerea și moartea, râzând la ”glume – „Boeingul a scăzut pentru ca este mai greu decât aerul“. Dorința lor mizerabila de a vinde cat mai scump moartea sotilor. Ele sunt dispuse să taca, atâta timp cât statul le plateste pentru moartea ihtamnet-ilor. Femeile în Rusia? Mizerabile, cinice, gata să ucidă pentru prada și păducel … o lume moartă!

Desigur, războiul este cinism.

Luptele de la Sverdlovsk, Cervonopartizansk, Izvarino, Lutughino. Lagare ale ihtamnet-ilor  în satul meu Alexandrovka, Provalie… Multe am vazut care sa faca sa ti se ridice parul in cap maciuca.

Oximoronul războiului:

Ucrainenii strang in stepa Provalskaia trupurile ihtamnet-ilor și le îngroapa, pe rănitii lor ii schimba pe ranitii sai. Ihtamnet-ii isi abandoneaza pe câmpul de luptă camarazii morți și răniți; deseori răniții lor sunt împușcați!

La Aleksandrovka are loc o lupta. Groaznic. Proiectilele zboară pe deasupra casei mele. Stam de 24 de ore în pivnita cu o jumătate de sticlă de apă la 4 personae. Curtea este inundată de plumb. Nu înțelegem de ce se lupta. In sat nu exista demult trupe ucrainene. O săptămână mai târziu, atunci când praful de pușcă se aseaza pe pamant, iar cadavrele aruncate într-o groapă comună, luptatorii batalionului local teroristo-comunisto-ortodox de cazaci „RIM“ ne-au explicat – ”i-am omorat pe rusi pentru a le lua armele pentru propria armata – Sverdlovsk-RIM”…

Rușii își arunca răniții în minele parasite. Îi îngroapa în mormintele comune pe răniții și morții. Aceste orori sunt vazute de toti „oamenii eliberați din Donbas”.

În fâșiile forestiere se gasesc permenent cadavre pe care nimeni nu le aduna.

De aceea acesta este cel mai bun selfie al unui ”ihtamnet” din Donbas.

Astfel de descoperiri sunt cu sutele în Donbas!

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,33 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Olena Stepova: ”Du-te și omoară, avem rate!” – Cel mai bun selfie cu un ”ihtamnet”

  1. bogdan spune:

    Ba da porku’ ala seamana cu Putler !! N-o fi el ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top