„O să scriu ceva cu care, probabil, nu vor fi de acord biologii, geneticienii, chimiștii etc., dar vă spun eu – războiul schimbă oamenii. Nu doar moral, mental, psihologic, dar și din punct de vedere fizic, chiar și la nivel celular. Știu pentru că l-am experimentat”, scrie pentru InformSoprotivlenie cunoscutul bogger ucrainean Olena Stepova.

Redam mai jos textul autoarei.

Din cauza fricii, adrenalinei crescute constant, fierbe sângele, se schimba mirosul, obiceiurile. În interiorul tău se trezește ceva nou, care îți impune noi reguli de viață. Când am văzut cu soțul meu tricolorul (rusesc) pe strazile orasului nostru și mulțimea urlând „Putin va veni să facă ordine“ – ne-am amintit dintr-o dată totul.

Acest război, foame, denunțurile, impuscaturile, jafurile, dobitocii morali, care mai ieri pareau vecini de treaba, astazi polițai și comandanți. Nu știu cum s-a întâmplat sau de ce, dar supraviețuind ocupației, văzând ororile războiului, inspirând mirosul sau, pot sa spun cu convingere – războiul schimbă oamenii. Le dezvaluie codul genetic, schimba sângele și mirosul, comportamentul și gândurile. Și iata acum, minerul de ieri își amintește de trecutul său, își aminteste că este moștenitorul unui NKVD-ist, își amintește cum a jefuit si tâlharit, cum a ucis, cu ochii injectati de sânge si limba lingându-si buzele de sete. Sete de sânge.

Priviți la Rusia. Ei sunt cu toții fericiți cu al lor 1937, îl idolatrizează pe Stalin, tânjesc dupa execuțiile sumare, lagăre și repetarea războiului. De ce? O întrebare grea? De ce sunt toți acești oameni convinsi ca ei vor fi cei care vor impusca, pazi lagare, ca în razboiul care va reveni ei vor jefui orașe și moartea nu îi va atinge?

Răspunsul este evident: cei mai multi dintre ele sunt descendenți ai celor care au  împușcat, interogat, au scris denunțuri, au batut cu patul armei prizonierii lagărelor de concentrare. Cei care au ucis au urmași, iar ei, simțind mirosul sângelui, mirosul războiului, sunt treziti de chemarea genelor. Da, este notoria și contestata de toata lumea memorie genetică.

Supravietuitorii blocadei Leningradului isi amintesc gustul cărnii umane consumate de către bunicii lor, gustul compatriotilor morți. Tortionarii lagărelor de concentrare isi amintesc de superioritatea lor asupra prizonierilor. Membrii detasamentelor din spatele frontului, care-i impuscau pe cei care se retrageau de pe campul de lupta, isi amintesc cum se trage în spate. Urmasii fostilor ofiteri NKVD își amintesc ”dulcea” tortura. Pârâtorii se bucură de amintirea denunțurilor.

Rusii si puratorii de gena rusească urasc. Urasc pur si simplu, fara măcar sa știe pe cine și de ce. E undeva adânc în ei, în memoria lor genetică. Ei pot ucide animale doar ca sa se distreze, să-i tortureze pe  cei slabi. Printre cetățenii Rusiei și cetățeni pro-ruși din diferite țări din întreaga lume sunt cei mai multi ucigașii, violatori, elemente imorale și distructive. Memoria!

***

Iată-i, purtatorii genei, mostenitorii victoriosilor supraviețuiti, care cred că războiul este o sărbătoare, o sărbătoare a puterii și jafului. Atunci când sunt uciși, sunt pierduti. Am văzut aceasta confuzie pe chipurile lor.

Odata (am scris despre asta) într-un sat din districtul Rovenky, in vara anului 2014, am dat peste o tabără ciudată. Prea multi militari, antene de satelit, corturi, fiecare avea un numar pe uniforma, dar fara insemne militare, mini-camere pe casti. S-a dovedit că erau jucatori de counter strike. Au dat bani grei ca sa participe la un război real. A fost o descoperire sinistră chiar și pentru unii separatisti locali. Cetateni din Sankt-Petersburg, Moscova, plateau bani multi pentru echipamente, transport, cazare și posibilitatea de a participa la această luptă și de a ucide niste „ukropo-fasciști“. Apropo, uciderea civililor se contabiliza ca puncte suplimentare.

Și iata cand langa Lutughino, parasutistii nostri iau nimicit pe acest „counte strikeri“, iar unuia i-au fost rupte picioarele, el a strigat: „opriti jocul și reîncarcati“. El a crezut că era într-un joc. Era atât de mareț încât se credea imortal intr-un razboi real.

De ce va spun asta? Pur si simplu pentru ca aici, în partea pasnica a Ucrainei, în Europa pașnică, sunt puțini oamenii care înțeleg ce este fascismul rus și ce e războiul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (10 voturi, media: 4,60 din 5)
Încarc...

Related Posts

57 Responses to Olena Stepova: Memoria sângelui și fascismul rusesc

  1. Catun spune:

    Asa cum am mai scris, articolul este interesant, dar si mai interesant este ce face Rusia la sectiunea aceasta de comentarii. Avem toti trolii concentrati aici. Deci articolul trebuie sa fie foarte bun.

  2. Clau spune:

    Penru trolache tonilov, in articol nu sunt „stiri ucrainene” ci o analiza zoologica a godacilor si a lumii rusnace. Foarte bine scrisa si argumentata.

    • Catun spune:

      Trolii nu citesc articolul (si daca il citesc nu-l inteleg), comenteaza numai pe alaturi, caci si asta e o tehnica a propagandei Rusiei, sa spameze si sa dilueze calitatea comentariilor.

      • Ivan spune:

        Sa mori tu …:)))))) stateau sa spameze si sa dilueze calitatea….:))))…..ce calitate vezi ba taranoiule aici….ce face muierea asta a facut si Hitler cu Mein Kampf……nu conteaza ca le spui iudei sau fascisti….la fel a facut si dementul ala …..si a gasit o gramada de pramatii ca tine….pramatii care mai tarziu cand si-au dat seama ca au cazut in capcana au inceput sa planga si sa urle nestiind ce sa mai faca….indiferent cat de bine scrisa si argumentata este o astfel de idee, ea se numeste genocid spiritual….mizerii inconstiente ce sunteti……

        • Catun spune:

          „Muierea” scrie „ceva”, „ceva” despre care n-ati comentat in ciuda efortului vostru de a spama. Voi va lansati in atac la persoana ca stiti voi mai bine ceea ce nu stiti.

        • Catun spune:

          Apropo, mincinosule, la Moscova sunt pusi la loc de cinste, marii mentori ai lui Putin, care au scris chestii mai demonice decat Mein Kampful lui Hitler.

  3. Toni spune:

    Stiri ucrainene.
    dar ei sunt romani.

  4. bogdan spune:

    Scuze am vrut sa spun porcu american si am gresit spunand rus!
    Scuzati-ma pentru greseala si nu mi-o luati in nume de rau ptr ca toata tzigania stie ca sunt un pic cam dus cu pluta!

  5. rsmuyu spune:

    Ce activ esti d-le RSMUYU , l-ai depasit pana si pe bogdan . Bravo .

  6. Gill spune:

    Ia vedeti mai jos curve bolsevice ce sunteti cum seful vostru si al tarii Satanelor Unite ale Americii este nu numai un bolsevic ci si un cacat de om care finanteaza si incurajeaza terorismul international!
    Nu trebuie sa scapati aceasta emisiune ptr ca va da un sfat bun voua prostilor care luptati impotriva Rusiei

  7. Gill spune:

    Ia uitati-va curve idioate cum sefuil vostru SOROS este marele Bulibasha al BOLSEVICILOR iar voi viermii de cacati care traiti mancandu-i cacatul din cur nu sunteti altceva decat viermii de cacat rosu, nu ptr ca convingerile voastre politice ar fi rosii. ci ptr ca asa este cacatul bolsevicului Soros!
    â

  8. Catun spune:

    Articolul este interesant, dar si mai interesant este ce face Rusia la sectiunea aceasta de comentarii.

  9. Valtzman & Grivna spune:

    „O să scriu ceva cu care, probabil, nu vor fi de acord biologii, geneticienii, chimiștii etc., dar vă spun eu”……Deci e clar ,femeia stie ca e exterioara si ca spune aiureli ,adica mai precis face propaganda desantata impotriva propriului popor ,adica cel rus…binenteles ,dar da de inteles ca o face pe bani ,din necesitate ,nivelul de viata in ukraina fiind unul dezastruos,aproape imposibil ,si incheie intro nota de gagica cretina „dar va spun eu” adeca un neica nimeni ,si cine pune botul la prostiile ei ,e un fraier cu probleme !! Dar cum vad ca traficul pe aici e aproape zero,rar se mai rataceste unul din greseala….nu e nici un pericol !! : )

    • bogdan spune:

      Pai daca traficul „pe aici” e zero cum spui de ce se mai chinuie cotetul kremlin sa va trimita pe voi trollishori sa vomitati „pe aici” ?! Sau piticul dement a mai gasit o sursa de denghi ? Alt furt pe undeva ?

  10. Ivan spune:

    Se spune ca iadul e pavat cu intentii bune….Mai nou fascistii ii acuza pe altii ca sunt fascisti….Nu ati citit inca ce spune ,,dna Olena Stepova despre romani…..:)

    • rsumy spune:

      @Ivan porkovan

      FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide, promovarea rasismului etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.

      Ei, cum sună???
      Poți să juri că e vorba despre Regimul Piticului Atomic!!!
      Ha ha ha…
      🙂

      • Ivan spune:

        Mda……Aici se pare ca sunt numai si numai ,,nationalisti”……Marea problemă a naționalismului este că se îmbină foarte ușor cu frica și ura….. Atunci când se amestecă împreună cu frica sau ura față de străini devine naționalism xenofob….. Când se combină cu teama sau dușmănia față de alte națiuni sau popoare devine naționalism șovin…… Când xenofobia și șovinismul ating niveluri suficient de ridicate, atunci dau naștere la nenorociri fără egal….. Dacă ar fi vorba doar despre naționalism, fie el unul cu nuanțe extremiste, poate că nu ar fi un motiv major de îngrijorare. Avem probleme si mai grave….. 1. Străinii ticăloși împreună cu românii trădători uneltesc împotriva poporului român….. Nu se știe cu precizie ce vor, dar cu siguranță este foarte rău……. Probabil că vor tot,….. tot ce a mai rămas….. 2.Inamicul istoric extern……. În principal RUSII….. Se știe, sunt fiarele Pământului….:))))…… Și musulmanii, așijderea………3. Inamicul intern……. Cei care dezbină națiunea.,…..agenții lui Putin infiltrați în…….. politică, media, societatea civilă, bucatarii, baruri, carciumi, terenuri de fotbal…. 4. Cei care nu cred în ce credem noi, mai devreme sau mai târziu, se vor duce dracului…….5. Glorificarea națiunii……….:) Românii noștri sunt deștepți fără egal, au făcut și au dres, au inventat tot, sunt cei mai mari scriitori, cei mai mari sportivi., cei mai mari luptatori, cei mai …. Uite ce a făcut cutare în America și cutare în Franța…….. Acasă n-au prea făcut, dar nu fiindcă nu i-am lăsat noi, alții le-au pus piedici……. Avem un trecut glorios, toți știm cât de tare i-au bătut Ștefan și Mihai pe turci pe la 1800….:))))….. Părem noi inferiori pe ici pe colo, dar ne prefacem, istoria a dovedit că suntem superiori……toate elementele pe care le-am enumerat compun o ideologie care se numește fascism…….deci…..

      • Gill spune:

        Risu Lumy
        Foarta slaba definitia fascismului si total INCOMPLETA dar opentru prostii
        ca tine …merge si asa!

  11. rsumy spune:

    @FB:Taranu Ion aka Nada Sou
    Alt SCLAV mental al ruslocilor…
    Cu fasciștii în gură de dimineața până seara!

    Și dă-i și luptă…
    🙂

    • Gill spune:

      Rasu Lumy
      Ba fascistule
      DOMNU Ivan ti-a demonstrat clar ca esti un fascist , dar tu esti un fascist INCONSTIENT, adica un fascist atat de prost incat nu poate constientiza ca este fascist nici daca-i pui oglinda in fatza!

      • john doe spune:

        Ceva de Soros nu ziceti ? A anulat Putin ordinul despre el?
        Slugoi putinisti fara creier.Animale neevoluate.
        Cand oamenii cred ca forta este solutia supravietuirii,s-au transformat in animale.Asta se intampla acum cu rusii.Ei nu au fost in stare toata istoria lor sa-si asigure hrana si ii jefuiau pe cei din jurul lor.Omenirea a evoluat sie ei au ramas blocati in trecut considerand ca vor trai tot astfel.Neam care nu a putut evolua.Au ramas la stadiul de animale.

      • Ivan spune:

        Salut Gill.,,,si multumesc..nu’s domn …..lasa’i pe ei sa fie domni…..tu , eu si altii ca noi suntem oameni de rand……:)

        • rsumy spune:

          @Ivan bolovan
          Sunt de acord cu tine.
          Nu ești un domn.

          Ești un FASCIST rusloc în devenire!!!
          Vai de capu’ tău, fascistule…
          🙂

        • bogdan spune:

          Normal ca nu esti domn…abia ai inceput sa folosesti degetul mare opozabil…

          • Ivan spune:

            Pai il folosesc…deci ai inteles ca acest deget opozabil are si functii…asa ca scoateti’l din cur, papusa psihopata…..

      • rsumy spune:

        @gilette
        Domnu’ Gill, ‘mneata ești cel mai mare FASCIST din Republica Transnistreană!!!

        Te dau de gol la KGB, Cap de Plută…
        Vei fi torturat și vei recunoaște. Am dovezi, vai de capul tàu.
        🙂

  12. rsumy spune:

    Bun articol!

    Rusnacii au impresia că dacă pornesc un război, ei vor fi numai în atac, iar noi, Lumea Civilizată, numai în apărare!

    Fals.
    Și orașele lor vor fi bombardate…
    🙂

    • Gill spune:

      RasuLumii
      Oare cat de dobitoc trebuie sa fi incat sa vezi ca SUA duce razboaie de agresiune ILEGALE si non stop de cca 30 de ani ucigand zeci de milioane de oameni si tu sa vorbesti de faptul ca Rusia vrea razboi cand realitatea iti arata clar ca ea s-a RETRAS acum 25 de ani din tari ca Germania, Polonia, Tarile Baltice , Ungaria, Cehoslovacia si Bulgaria tari aflate sub influenta ei ba chiar a fost de acord sa le deie independenta unor teritorii rusesti care nu aveau independenta, tari din care si-au retras armatele de ocupatie BENEVOL fara sa le oblige nimeni, si tu sa crezi ca Rusia vrea sa le agreseze cand ea putea tine ocupate acele tari si acuma tot asa cum SUA ocupa si astazi Germania!
      Tu chiar esti prost sau doar il joci pe prostu?
      sau de atata lins in cur ti-s-a stricat si singurul neuron sanatos din capul tau plin de cacat securrst?

      • rsumy spune:

        @gilette
        Ce-i, băh, faci spume la gură, pupător de dosuri muscălești?!?
        Transnistrean spălat pe neuron…
        🙂

      • rsumy spune:

        @gilette
        Stați dreaqu’ în rahatul vostru, în pătrățica voastră, și n-are nimeni nimic cu voi…

      • rsumy spune:

        @gilette
        Prostane, dacă Lumea Civilizată v-ar fi dorit răul, vă ataca și ocupa la începutul anilor ’90, când ERAȚI CĂZUȚI LA PĂMÂNT!!!

        Dar nu v-a deranjat nimeni…
        🙂

      • Gigi Kent spune:

        Le puteau tine ocupate si fara Armata dun cauza ca au exustat DOBITOCI TRADATORI ca tine, cu creier de amibã!

      • john doe spune:

        Termina cu minciunile slugoi bolsevic.Aberezi sau ai iesit din scoala mai prost decat ai intrat?De unde s-a retras? din tarile pe care le subjugase si le-a furat?Rusia nu vrea razboi dar a atacat aproape toate tarile din jurul ei?
        Mergi ma la munca nenorocitule nu la instigare la ura.E bine cand esti platit sa minti si sa pacalesti?Crezi ca esta este viitorul vostru ?Asta este distrugerea voastra ca natie jegoasa.

  13. bogdan spune:

    A descris perfect animalul inapoiat numit „rus” ! Spurcata specie…

  14. Clau spune:

    CORECT !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top