Igor Dodon lucrează pentru Rusia, este convins președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, într-un interviu acordat portalului ucrainean censor.net.ua.

Acesta este motivul pentru care autoritățile de la Chișinău ar putea iniția o „investigație de proporții” pentru „trădare de țară”, continuă politicianul partidului de guvernământ.

El explică că președintele în Moldova are un rol decorativ. Cu toate acestea, Dodon intervine în  apărarea Kremlinul la orice decizie luată de către Chișinău care vizeaza relațiile cu Moscova.

„Pot să vă dau un exemplu în acest sens. Noi am adoptat în decembrie Legea contra propagandei. Nu am interzis canalele rusești, doar emisiunile informativ-analitice. Astfel, populația poate urmări filme, concerte… Consiliul Coordonator al Audiovizualului a sancționat deja două canale care au încălcat această lege. Dar să revenim la Dodon. Parlamentul a adoptat această lege, dar președintele a refuzat să o promulge. Curtea Constituțională a decis că presedintele parlamentului poate promulga legile. De trei ori președintele a fost suspendat și am semnat eu”, spune Candu.

Șeful Parlamentului este convins că Dodon lucrează pentru Moscova, ceea ce este un lucru foarte vizibil.

„Lucrează pentru Rusia.(…) Sigur că lucrează. Ce, nu se vede?”, afirma cu convingere Candu, care adaugă că acțiunile lui Dodon urmează a fi investigate și riscă chiar să-și piardă funcția.

„Poate și pentru trădare de țară. Cred că va veni timpul și contextul potrivit pentru a iniția o investigație în Parlament. Dar trebuie să înțelegeți că această anchetă trebuie să ducă spre ceva. Poate va fi și suspendat, dar se poate doar pentru 30 de zile. După 30 de zile urmează să organizăm un referendum. Deocamdată, dânsul este destul de popular. Astfel, noi așteptăm ca lucrurile să se schimbe. Vom începe o investigație de proporții. Apropo, dânsul a zburat cu un avion charter, plătit de oameni de afaceri ruși, la Sankt Petersburg. Acest lucru va avea efect asupra reputației sale. Din acest motiv ne gândim să inițiem o anchetă în Parlament”, explică președintele legislativului.

Întrebat când va fi inițiată ancheta respectivă, Candu a spus: „Putem iniția această anchetă acum”.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Omul Kremlinului, Igor Dodon ar putea fi acuzat de înaltă trădare

  1. bogdan spune:

    Va avea soarta lui Ianukovich si godakul asta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top