Cel puţin 544 de civili au fost ucişi şi peste 2.000 răniţi de la începerea unui asalt condus de ruşi asupra ultimului bastion rebel din nord-vestul Siriei, în urmă cu două luni, relatează sâmbătă Reuters, citând grupuri de apărare a drepturilor omului şi salvatori.

Avioanele ruse s-au alăturat armatei siriene pe 26 aprilie într-o ofensivă de amploare asupra unor zone din provincia Idlib, controlată de rebeli, şi provincia Hama, cea mai mare escaladare a războiului dintre preşedintele sirian Bashar al-Assad şi duşmanii săi de vara trecută, noteaza agerpres.ro.

Reţeaua siriană pentru drepturile omului (SNHR), care monitorizează numărul de victime şi pune la curent agenţiile ONU, susţine că printre cei 544 de civili ucişi în sutele de atacuri efectuate de avioanele de luptă ruseşti şi de armata siriană se află şi 130 de copii. Alte 2.117 persoane au fost rănite.

„Armata rusă şi aliatul său sirian lovesc deliberat civili, existând un număr record de unităţi medicale bombardate”, a declarat pentru Reuters Fadel Abdul Ghany, preşedintele SNHR.

Rusia şi armata siriană aliată infirmă că avioanele lor au lovit deliberat zone civile cu bombe cu fragmentare şi arme incendiare, dar locuitorii din zonele controlate de rebeli spun că loviturile sunt menite să paralizeze viaţa de zi cu zi.

Moscova susţine că forţele sale şi armata siriană au de furcă cu atacurile teroriste ale militanţilor Al-Qaida despre care ei spun că lovesc zone populate controlate de guvern şi îi acuză pe rebeli că au încălcat un armistiţiu convenit anul trecut între Turcia şi Rusia.

Luna trecută, organizaţia Human Rights Watch a precizat că operaţiunea comună ruso-siriană a folosit muniţie cu fragmentare şi arme incendiare în atacuri, alături de dispozitive explozive aruncate din avioane care au efecte extinse în zonele populate, bazându-se pe rapoarte ale salvatorilor şi relatări ale martorilor.

Locuitorii din zonă şi salvatorii susţin că această campanie declanşată de două luni a lăsat sate şi oraşe în ruină. Potrivit ONU, cel puţin 300.000 de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele şi să meargă în zonele mai apropiate de frontiera cu Turcia.

„Sate şi oraşe întregi au fost golite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile din Idlib, Ahmad al Sheikho, afirmând că este cea mai distrugătoare campanie asupra provinciei de când aceasta a căzut în mâinile opoziţiei, la jumătatea lui 2015.

Vineri, 15 persoane, inclusiv copii, au fost ucise în satul Mhambil din vestul provinciei Idlib, după ce elicoptere ale armatei siriene au aruncat bombe butoi într-o zonă civilă, au precizat cei de la apărarea civilă şi martori.

Şefii a 11 organizaţii umanitare majore au avertizat la sfârşitul săptămânii trecute că provincia Idlib este în pragul dezastrului, trei milioane de civili fiind în pericol, printre care şi numeroşi copii.

„Prea mulţi au murit deja” şi „până şi războaiele au legi”, au declarat ei, în contextul numeroaselor atacuri ale forţelor guvernamentale şi aliaţilor lor asupra spitalelor, şcolilor şi pieţelor, au precizat ei într-o declaraţie comună sprijinită de ONU.

Joi, o lovitură aeriană a lovit spitalul din Kafr Nabl, aceasta fiind a 30-a unitate medicală bombardată în timpul campaniei, ceea ce a lăsat sute de mii de civili fără acces la îngrijiri medicale.

„Să ai aceste unităţi medicale bombardate şi scoase din uz în mai puţin de două luni nu este un accident. Să-i spunem pe nume, este o crimă de război”, a declarat dr. Khaula Sawah, vicepreşedinte a Uniunii organizaţiilor de îngrijire medicală şi ajutorare cu sediul în SUA, care asigură ajutor umanitar în nord-vestul Siriei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

6 Responses to ONG-uri: Aviația rusă atacă deliberat zone civile cu bombe cu fragmentare şi incendiare

  1. Ramona Georgescu spune:

    Din pacate rusii au inceput sa copieze obiceiurile americanilor,bombardand spitale .Domnul presedinte Putin ar trebui sa intervina altfel risca sa isi strice bunul sau renume.

    • Dan spune:

      „Sa intervina”? Spitalele si ambulantele alea sunt bombardate din ordinul lui! Naiva mai sunteti.

      • Ramona Georgescu spune:

        Dan

        Pai tocmai de aceea ar trebui sa le interzica.Nu trebuie sa urmeze exemplul americanilor.

        • Dan spune:

          Nu urmeaza „exemplul americanilor”… Face ce natia lui criminala a facut in toata istoria ei. Rusii comiteau crime impotriva altor popoare cu mult timp inainte ca Americile sa fie descoperite. Gunoiul pitic face ce a facut in Cecenia. Bombardeaza populatia civila ca sa o terorizeze pt ca aceasta sa nu se mai alature rezistentei. Aceasta este o tactica RUSEASCA tipica si de-a dreptul dezgustator de criminala. Ca inusi poporul rus de altfel.

  2. Dan spune:

    Rusii: cele mai mari gunoaie criminale.

    • bogdan spune:

      Pai porcii ca specie sunt cei mai mari experti in crime ,furturi si violuri ! Asta este informatia lor genetica ! Asta stiu sa faca asta fac. Sunt Neanderthalienii sec 21 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top