Jurnalistul rus Arkadi Babcenko, care, potrivit mass-media ucrainene, politiei și oficialilor guvernamentali a fost împușcat mortal, ieri, la Kiev, este viu și nevătămat. Anunțul a fost făcut în timpul conferintei de presa a conducerii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

În timpul conferinței, seful SBU, Vasil Hrițat a declarat ca înscenarea uciderii jurnalistului a fost organizată de serviciul de informatii.

La conferinta a aparut inclusiv Babcenko, pentru a confirma declaratia SBU.

Potrivit lui Hrițak, uciderea jurnalistului rus la Kiev a fost ordonata de serviciile speciale ruse, iar inscenarea asasinarii sale a fost facuta cu scopul prinderii agentului rus.

„Conform datelor obținute de SBU, asasinarea jurnalistului rus Arkadi Babcenko a fost ordonata de serviciile speciale ruse“, a declarat seful SBU. El a menționat, de asemenea, că în acest scop a fost recrutat un cetățean al Ucrainei din randul fostilor combatanti ai razboiului din Donbas.

„Serviciul a strans probe că pentru punerea în aplicare a acestui plan cinic, serviciile speciale ruse au recrutat pe cetateanul Ucrianei ”G”, care a primit sarcina sa găseasca un asasin pentru o serie de asasinate”.

La randul sau, Babcenko a povestit la conferinta SBU că a fost avertizat despre pregătirea unui asasinat impotriva sa in urma cu o lună.

„Au venit la mine acum o lună. Mi-au spus că există o comandă care ma vizeaza. Banii au fost deja transferați. Banii, din cate știu, erau 40.000 de dolari. Se pare ca sunt valoros… Mi-au arătat documentele, detalii din pașaport, fotografia mea, care exista doar la mine si sectia de pasapoarte (din Rusia)… „, a subliniat el. Potrivit lui Babcenko fotografia și alte date din pasaportul sau îi permit să creada că informația a fost livrata din Rusia.

„Era clar că informațiile provin din Rusia, de la serviciile statului. Numai serviciile speciale puteau avea acces la aceste informații „, a declarat el.

El a mai spus că o asasinatul era planificat înainte de finala Ligii Campionilor UEFA, care a avut loc la Kiev la 26 mai.

„Cu aceasat ocazie au fost prevenite și alte atacuri teroriste, aparent mai mari și mai seriose, care erau pregătite și pregătite serios. Prin urmare, ceea ce s-a spus în urmă cu o săptămână în Rusia, că la Kiev unele celule ISIS pregătesc  atacuri teroriste înainte de Liga Campionilor, aparent se avea in vederea si uciderea me”.

Amintim, ieri seara, mass-media de la Kiev si internationala a anuntat uciderea in capitala Ucrainei a jurnalistului rus, critic al Kremlinului, Arkadi Babcenko.

La scurt timp după acest anunt, premierul ucrainean Vladimir Groisman a acuzat Rusia de organizarea asasinatului. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la rândul său a spus ca aceste acuzații reprezinta „o modă tristă”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Operațiune a SBU care a păcălit pe toată lumea. Jurnalistul rus Babcenko este viu și nevătămat

  1. Marian spune:

    Bravo ucraineeni,luptati cu cine vreti voi,dar dati-ne pamantul inapoi inainte sa fiti dezmembrati de tot!

  2. bogdan spune:

    Bravo Ucraineni ! Luptati sa va aparati de invadatorii inapoiati din Statul Terorist condus de Pitikul demenet !

  3. rsumy spune:

    Bravo, SBU !

    Cei care critică SBU („Reporters sans frontieres” – Le vrai-faux assassinat d’Arkadi Babtchenko: “Rien ne justifie de mettre en scène la mort d’un journaliste”: https://rsf.org/fr/actualites/le-vrai-faux-assassinat-darkadi-babtchenko-rien-ne-justifie-de-mettre-en-scene-la-mort-dun) habar n-au despre realitățile din țările ex-sovietice !
    SBU este un adversar redutabil pentru FSB – sunt formați la aceeași școală…
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top