Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost reținut de poliție vineri la ieșirea din locuința sa din Moscova, în timp ce se îndrepta la un miting de campanie în provincie, a anunțat el într-o postare pe Twitter, potrivit AFP.

„M-au reținut în holul imobilului. M-au luat pentru câteva ‘explicații'”, a scris Navalnîi pe contul său de Twitter.

Potrivit purtătorului de cuvânt al opozantului, Kira Iarmâș, Alexei Navalnîi, care intenționează să concureze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din martie 2018, urma să ia trenul pentru a merge la un miting de campanie, ce fusese autorizat de autorități la Nijni Novgorod, 400 km est de Moscova, conform agerpres.ro.

„Bătrânul Putin într-adevăr nu vrea ca eu să ajung la miting la Nijni Novgorod. Abia ieșisem (din apartament) să merg la gară și m-au reținut la intrarea în bloc. Ca în filme, oprește o mașină și din ea coboară poliția”, adaugă el într-o postare pe Instagram, atașând la mesaj o înregistrare video în care se văd polițiști care îi cer „să-i însoțească pentru o discuție”, potrivit postului de televiziune independent rus Dojdi.

Este prima dată când opozantul a fost arestat de la sfârșitul detenției sale administrative din iunie.

„Kremlinul consideră întâlnirile mele cu alegătorii drept o amenințare uriașă și chiar ca o insultă”, a scris Navalnîi pe Twitter.

Mâna dreaptă a acestuia, Leonid Volkov, a indicat la rândul său că a fost reținut la Nijni Novgorod și că se află la o secție de poliție împreună cu avocatul său.

Navalnîi a executat două sentințe administrative în acest an pentru organizarea unor manifestații de amploare anticorupție în întreaga Rusie, la sfârșitul lunii martie și mijlocul lunii iunie, interzise de autorități.

El a fost ținta a numeroase atacuri, inclusiv cu un dezinfectant de culoare verde în ochi, care a necesitat tratament oftalmologic în Spania, dar și a mai multor urmăriri penale care, potrivit susținătorilor săi, au ca scop să-l împiedice să participe la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Viitorul său politic rămâne neclar, întrucât Comisia Electorală Centrală a decis în iunie că nu poate să se prezinte împotriva lui Vladimir Putin în martie 2018 din cauza unei condamnări pentru deturnare de fonduri.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Opozantul Alexei Navalnîi a fost reținut de poliție la Moscova

  1. bogdan spune:

    Asta e ! Democratia pe care o lauda godacii cu creier spalat ! Taranu Ivan ia grohaie ceva sa te auzim ! Sa stim ca nu ai dat coltu” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top