Un grup de 16 țări din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a cerut autorităților ruse să investigheze abuzurile cu privire la drepturile omului din Cecenia.

O declarație comună privind raportul de expertiză al așa-numitului ”Mecanism al Moscovei” cere Rusiei să asigure respectarea deplină de către autoritățile cecene, inclusiv a agențiilor de aplicare a legii și a serviciilor de securitate, a legislației Rusiei și a obligațiilor sale internaționale în domeniul drepturilor omului.

Dovezile prezentate în raport confirmă în mod clar veridicitatea acuzațiilor de încălcări grave și abuzuri ale drepturilor omului în Cecenia. Astfel, ancheta OSCE a confirmat faptul detențiilor ilegale sistematice în masă ale locuitorilor din Cecenia, folosirea torturii împotriva deținuților, indiferent de vârstă și sex, existența „închisorilor secrete”, execuții extrajudiciare.

Victimele sunt, în special, persoanele LGBT, apărătorii drepturilor omului, avocați, jurnalistii unor mass-media independente și activisti ai organizațiilor societății civile. În plus, raportul remarcă faptul că agențiile ruse de aplicare a legii nu investighează infracțiunile din Cecenia, deoarece republica „este văzută ca o excepție, unde un regim special de impunitate este permis de dragul stabilității”.

Autorii declarației cer Rusiei să înceapă o anchetă asupra acțiunilor guvernului cecen împotriva membrilor comunității LGBT și presupuselor execuții extrajudiciare a unui număr de 27 de persoane de către forțele de securitate cecene, în ianuarie 2017, la Groznîi.

Declarația cere, de asemenea, eliberarea imediată pe cauțiune a șefului reprezentanței cecene a ONG-ului ”Memorial”, activistul pentru drepturile omului Oyub Titiev, care este acuzat de posesie de droguri.

”Mecanismul Moscovei” – pentru studierea situației cu privire la drepturile omului în Cecenia – a fost intensificat la începutul lunii noiembrie, dupa ce 16 state membre ale OSCE au cerut impunerea acestuia.

De la bun început, această inițiativă a provocat o reacție bruscă negativă din partea Moscovei. Joi, într-o ședință închisă a Consiliului Permanent al OSCE, reprezentantul Rusiei ăn organizație, Alexander Lukașevici, a declarat că concluziile raportului se bazează pe informații din surse dubioase și dovedesc „politizarea inițială intenționată a acestui subiect”. Potrivit diplomatului rus, „acestea se pot califica drept o încercare de a exercita presiuni asupra autorităților judiciare ruse”, a declarat reprezentantul rus la OSCE.

Publicația Novaya Gazeta a scris în repetate rânduri despre disparițiile de persoane și despre execuțiile extrajudiciare din Cecenia, precum și despre persecuția și uciderea homosexualilor din republică. Organizațiile ruse și internaționale din domeniul drepturilor omului au cerut în repetate rânduri să se investigheze acțiunile autorităților cecene.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to OSCE cere Rusiei să ancheteze încălcările drepturilor omului în Cecenia

  1. bogdan spune:

    Iar godacii au raspuns: groh groh groh guiiiitzzz !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top