Cincisprezece rebeli au murit marţi în atacuri aeriene ale Rusiei într-o regiune care nu se află sub controlul regimului de la Damasc, în nord-vestul Siriei, a transmis Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP.

Aviaţia rusă a luat ca ţintă un post militar al rebelilor în satul Madaya, în sudul provinciei Idlib, conform OSDO.

Cincisprezece membri ai forţelor proregim şi patru jihadişti şi rebeli au fost de asemenea ucişi în timpul unor confruntări la marginea provinciei, a mai transmis OSDO.

Această regiune, care cuprinde o mare parte din provincia Idlib, precum şi sectoare din provinciile vecine Hama, Alep şi Latakia, a făcut obiectul unui acord în 2018 între Ankara, susţinătoare a rebelilor activi în zonă, şi Moscova, menit a crea o ‘zonă demilitarizată’, dar care nu a fost niciodată aplicat în integralitate.

De la sfârşitul lunii aprilie, regimul de la Damasc şi aliatul său rus şi-au intensificat atacurile asupra acestei regiuni, omorând peste 500 de civili, conform OSDO, care dispune de o reţea largă de surse în Siria.

Atacurile de marţi au survenit la o zi după cele derulate de SUA, vârf de lance al coaliţiei internaţionale antijihadiste, împotriva unor lideri ai grupării Hurras al-Din (HAD), legată de Al-Qaida, în aceeaşi regiune.

Declanşat de reprimarea manifestaţiilor, conflictul din Siria a atras implicarea mai multor actori regionali şi internaţionali, în afară de grupurile jihadiste. Războiul a făcut peste 370.000 de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to OSDO: 15 rebeli au murit în atacuri aeriene ale Rusiei în nord-vestul Siriei

  1. bogdan spune:

    Porcii fac ce stiu ei mai bine sa faca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top