curs rublaÎn opinia analiştilor Saxo Bank, Rusia se confruntă cu o provocare uriaşă în privinţa finanţării Bugetului de stat, în condiţiile în care veniturile din petrol scad, sursele externe de capital rămân închise până când confruntările din Ucraina se vor termina, iar investitorii vor vedea o cale de ridicare a sancţiunilor financiare şi comerciale.

Rata de schimb a rublei ruseşti în raport cu dolarul american a crescut, pentru prima dată de la revalorizarea rublei, în 1998, peste pragul de 40 ruble/dolar, iar preţul ţiţeiului s-a prăbuşit în ultimele săptămâni, sub 95 de dolari barilul, în condiţiile în care bugetul Rusiei este fundamentat pe un preţ de export pentru ţiţei de peste 110 dolari barilul, reiese dintr-o analiză Saxo Bank.

„Acum numai câteva ore, rata de schimb USD/RUB a crescut peste 40.00 pentru prima dată de la revalorizarea rublei, în 1998. Rubla s-a depreciat chiar şi faţă de euro, de la jumătatea anului încoace, deşi mai are până ajunge la nivelul scăzut record înregistrat în faza incipientă a crizei din Ucraina la începutul anului, când EUR/RUB era tranzacţionat la valori săptămânale de 51,15. Acum, şi euro e în mod excepţional slăbit, astfel încât EUR/RUB se tranzacţionează la 50.00. (…) Apoi, preţul ţiţeiului pur şi simplu s-a prăbuşit în ultimele săptămâni, cu pragul Brent la minus 10% faţă de luna septembrie – acum se tranzacţionează sub 95 de dolari barilul. Bugetul Guvernului Rusiei este dependent în mare măsură de veniturile încasate din exportul de petrol, iar nivelul fiscal break-even fixat pentru ţiţei este peste 110 dolari barilul”, reiese din analiza citată.

În ceea ce priveşte deprecierea rublei în faţa dolarului, potrivit analizei citate, aceasta a fost cauzată, în primul rând, de faptul că dolarul american a fost întărit de etapa a treia a programului de stimulare a economiei, Q3, derulat de Rezerva Federală Americană.

Pentru perioada următoare, analiştii Saxo Bank susţin că situaţia rămâne incertă.

dolar rubla„Dincolo de declaraţia unui tip de încetare a focului în Ucraina, nu putem anticipa efectele pe termen lung ale acestei situaţii, iar sancţiunile financiare şi incertitudinile continuă să afecteze Rusia din punctul de vedere al fluxului de capital, atâta vreme cât investiţiile directe din Vest către Rusia s-au oprit, iar capitalul rusesc nu e de cea mai bună calitate”, se subliniază în analiza citată.

Analiştii Saxo Bank susţin că un consens larg şi o modalitate de relaxare a situaţiei financiare, comerciale şi militare, pe de o parte, şi deprecierea dolarului american, în cazul în care Rezerva Federală constată că întărirea monedei devine o ameninţare la adresa economiei, pe de altă parte, ar putea reduce presiunea pe rubla rusească în raport cu dolarul american.

Până atunci, preţul la ţiţei aflat la acest nivel sau mai jos, plus sporirea îndoielilor în toate pieţele financiare ale lumii ar putea ţine rubla în spirala negativă ceva vreme, spre o rată de schimb USD/RUB de 45 sau mai sus în următoarele şase luni, asta dacă guvernul Rusiei şi banca centrală nu aleg să recurgă la o intervenţie costisitoare sau la un regim de control al capitalului, se mai arată în analiza citată.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Panica pe piaţa financiară din Rusia. Depreciere record a rublei, trend înfricoşător al preţului petrolului

  1. 2Du spune:

    nu-i nimic, gaseste Putin cativa oligarhi neafiliati care sa plateasca nota de plata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top