Rusia trebuie să revină la granițele recunoscute oficial, a declarat Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare a NATO, într-un interviu cu „IPN“.

Președintele Adunării Parlamentare a NATO a subliniat că desfasurarea sesiunii Adunării Parlamentare a NATO la Tbilisi este foarte importanta și simbolica. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că NATO și Adunarea Parlamentară a NATO sprijină ferm Georgia și aspirațiile euro-atlantice ale Georgiei.

„Noi recunoaștem aceste eforturi incredibile pe care Georgia le-a demonstrat în ultimii ani în ceea ce privește consolidarea rezultatelor spectaculoase ale democratizării Georgiei. Cred că prezența noastră aici dovedește că apreciem cu adevărat aceste eforturi…Stabilitatea Georgiei este importanta nu numai pentru Georgia și regiune, dar, de asemenea, pentru toate țările occidentale – ceea ce se întâmplă în regiune este important, având în vedere comportamentul agresiv al Rusiei in Georgia, Ucraina și Moldova. Aceste conflicte reprezintă un pericol pentru toată lumea. Prin urmare, mesajul nostru este ca sustinem Georgia și integritatea sa teritorială. Rusia trebuie să revină la granițele recunoscute oficial. Suntem ferm angajati să protejam și să sprijinim Georgia în ceea ce privește dezvoltarea democratică și aspirațiile euro-atlantice“, – .. a declarat președintele Adunării Parlamentare a NATO.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

9 Responses to Paolo Alli: Rusia trebuie să se întoarcă la granițele recunocute oficial

  1. bogdan spune:

    Correct ! Doar ca Porcia vrea sa ramana un stat Paria si sa se intoarca la Dictatura lui Stalin ! Statia asta de benzina cu nume de tara mai are nevoie de cel putin un secol pana sa se democratizeze…daca se va intampla vreodata asta…

    • nada spune:

      Ma porcan, cred ca tu ai ramas cuplat in secolul XX, ceea ce este un mare avantaj ptr tine ca roman prost ptr ca se stie ca romanii sunt ramasi in urma cam cu cca 100 de ani, adica pe vremea cand au ANEXAT ilegal Transilvania si mai ales Partium care nu e Ardeal ci „Partium Regni Hungariae” in traducere: parte a Regatului Ungariei!
      Sau poate ma insel si am gresit ca de fapt a fost si in Ardeal si in Partium un referendum democratic la fel ca in Crimeea si eu nu am auzit?
      Scuze daca am gresit

      • Radu2I spune:

        Tu unde ai stat ma in ultima suta de ani, in formol la mausoleul lui Lenin?! România e la Marginea prăpastiei da Rusia , sovietele sau cum o stii tu e cu un pas in fata!

        • bogdan spune:

          Noada Sulii ! Tu esti dovada vie ca prostia omeneasca este infinita si ultima ei locatie cunoscuta este in creierul tau !

          • nada spune:

            Mai Borcan…
            Ti-am spus cel putin de 100 de ori ca un vierme de cacat din curul lui Soros, asa cum esti tu, nu are si nici nu poate avea vreodata competenta sa aprecieze care om e prost sau care nu!
            Pentru un vierme de cacat ca tine este important ca Soros sa aibe scaun regulat, adica sa nu se lase regulat in cur ca exista riscul ca vei fi strivit sau inecat

        • nada spune:

          Ma Rada …
          rusia nu are datorii imense asa cum are Romania, si ptr ca are BANI si-a permis sa cumpere dupa vizita lui Lavrov la Trump, un pachet de titluri de stat americane in marime de 15 % din total!
          Rahatul in care vietuiesti tu ca un vierme amarat si nenorocit ce esti cat la suta din aceste titluri de stat a cumparat?

      • bogdan spune:

        Noada Sulii ! Tu esti dovada vie ca prostia omeneasca este infinita si ultima ei locatie cunoscuta este in creierul tau !

      • bogdan spune:

        Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(SaakasBilly, Nada Hui alias Taranu Ion,Gill, Cozubas,Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare ! Avem un gunoi nou : Ivan

        Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Tepes nu-i departe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top