IskanderDeputații Partidului Comunist din Rusia – Valeri Rașkin și Serghei Obuhov – au adresat o cerere președintelui rus, Vladimir Putin, ministrului de externe Serghei Lavrov și ministrul Apărării, Serghei Șoigu, în care roagă să fie reluată activitatea centrului radar de la Lourdes (Cuba) și desfășurate rachete rusești în Cuba, pentru ”a proteja interesele Rusiei și a aliaților săi din OTSC”, transmite RIA „Novosti”.

Potrivit acestora,  agentia Reuters a scris anterior că, în luna mai, Statele Unite ale Americii intenționează să desfășoare lansatoare de rachete de tip HIMARS în sud-estul Turciei.

„Este de remarcat faptul că caracteristicile tactico-tehnice ale respectivelor arme permit utilizarea de rachete cu o rază de până la 500 km. Astfel, se crează o amenințare potențială pentru aliați Rusiei din OTSC (în primul rând Armenia) „, – se spune în declarație.

Deputații propun ca, în scopul protejarii interesele Rusiei și a aliaților OTSC (Organizatia Tratatului de Securitate Colectivă, așa-zisul NATO rusesc) să se adopte măsuri comparabile în răspuns la acțiunea Statelor Unite.

Prin urmare, ei cer desfasurarea în Cuba de lansatoare rusești similare sau cu raza de actiune mai mare.

„În plus, pare mai potrivită ca răspuns asimetric la actiunile Washington sa fie reluata activitatea statiei radar de la Lourdes” – au observat deputații comunisti.

Ei subliniază că o astfel de decizie poate fi luată în cadrul actualului tratat de prietenie și cooperare între URSS și Cuba.

„Acum, când Rusia se poziționează din nou pe scena internațională ca o mare putere, țara noastră ar trebui să fie mai activa în restabilirea legăturile economice cu aliații noștri militari, în primul rând cu republica frățească a Cubei”, – au declarat deputații in final.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Parlamentarii comuniști îi cer lui Putin să desfășoare rachete în Cuba

  1. yehudy spune:

    a fost un film romanesc: „noiembrie, ultimul bal” 🙂
    cred ca noiembrie 2017 va fi ultimul bal al nrusiei, apoi se va dezintegra 🙂

  2. Gogu spune:

    Astia nu numai ca sunt prosti, dar in prostia lor sunt convinsi ca mai sunt timpurile de pe vremea lui N. S. Hrusciov. Pai cubanezii abia asteapta sa deschida americanii portile pentru ei. De rusi, nici nu prea mai vor sa auda. Cat priveste radarul de la Lourdes, se pare ca daca vor vrea americanii sa il cumpere, cubanezii de-abia asteapta banii.

  3. Clau spune:

    „Republica frateasca Cuba”…cred ca pe cubanezi ii ia cu tremurici cand aud aceste vorbe doar gandid la ce au patit ceilalt „frati” ai rusnaciei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top