La o întrunire în plen a camerelor superioară și inferioară a Parlamentului Kazahstanului, parlamentarii au aprobat amendamentele la Constituție care prevăd redenumirea capitalei țării în onoarea fostului președinte Nursultan Nazarbaev. Deputații au susținut în unanimitate schimbarea numelui capitalei din Astana în Nur-Sultan.

Guvernul kazah a propus inițiat să se organizeze un referendum național cu privire la redenumirea Astanei. Însa presedintele Majlisului, Nurlan Nigmatulin, a declarat că președintele a decis că parlamentul poate lua o decizie directă, fără să mai fie nevoie de un referendum. Consiliul Constituțional a aprobat ideea considerat-o legitimă.

Nursultan Nazarbaev, care a condus Kazahstanul timp de aproape 30 de ani, și-a anunțat demisia pe 19 martie. Până la noile alegeri, funcția suprema în stat va fi deținută de președintele Senatului, Kassîm-Jomart Tokaev. Imediat după preluarea mandatului, Tokaev a propus redenumirea Astanei drept Nur-Sultan.

Ulterior, Tokaev a demisionat din Senat, in locul sau fiind aleasa Dariga Nazarbaev, fiica cea mai mare a lui Nursultan.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Parlamentul kazah a aprobat redenumirea capitalei Astana

  1. bogdan spune:

    Mai frate dar este incredibila starea de inapoiere ! Cu cat te indepartezi mai mult de Lumea Civilizata din UE cu atat scade stima de sine, democratia, libertatile ! Nu am auzit nici in Cuba sau Korea de Nord sa denumeasca o capitala dupa un retardat in viata ! Fie el si godak ! Lumea de kkat rusa multe tampenii a creat…

    • profesoru spune:

      Bine ca nu isi schimba si numele tarii in putleristan.Cand o da piticotu ortu popii noi sa schimbam numele de WC in PC(putina chelu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top