Crimeea e a nostraÎn 2008, new-yorkezii originari din statul Georgia isi sunau disperati parintii dupa ce, pe CNN s-a anuntat ca Rusia a invadat Georgia. Adevar, gluma, sau gluma adevarata – nu stim. Cert este ca unul din pacatele presei este sa speculeze coincidente de nume pentru a stoarce maximum de senzational.

Urmatorul pas este sa inventezi o stire de senzatie. Pentru un tabloid pare sa fie ceva firesc, iar cititorii de astfel de publicatii (sper cat mai multi) sunt constienti ca ”stirile” din presa de bulevard sunt orice, numai nu informatii.

Mai grav este cand ”stirile” de aces gen se strecoara in mass-media aparent serioasa.

Ieri, toată ziua, presa din Rusia a vuit cu o stire senzaționala. ”Parlamentul Venetiei” va lua o decizie, pe 18 mai, de recunoastere a ”unirii” Crimeei la Rusia.

Vestea ne-ar fi luat pe nepregatite daca nu ar fi un mic dar important amanunt: în Veneția nu există si nici nu a existat parlament.

Nu a exista pana în 1797, când Napoleon a abolit Serenissima Republica  – cu complicatul sau sistem de control pe mai multe niveluri (Doge, Marele Consiliu al celor 2.000, Colegiul, Signoria, Consiliul celor Zece, Senatul și chiar Arengo – adunarea urbana – si nu a existat nici dupa 1797. Nici sub Napoleon, nici sub austrieci, nici dupa unificarea italiana de acum 150 de ani.

Orașul este condus de primar, ales prin votul direct al venetienilor. Împreună cu primarul este ales prin vot și consiliul local compus din 36 de consilieri. Consiliul Venetiei se numeste Consiglio Communale și se intruneste în Palazzo Corner Piscopia Loredan de pe Marele Canal.

Chiar dacă fortam un pic realitatile si afirmam că acest Consiglio Communale este „Parlamentul de la Veneția”, oricum el nu are in atributii în chestiunile de politica externa. Este ca si cum CGMB ar vota recunoastrea statalitatii Transnistriei.

Nu este prima dată cand mass-media oficiala rusa încearcă să inventeze institutii externe sau internationale care sa pledeze indirect cauza Crimeei. Tot așa, în martie 2014, la scrut timp dupa anexarea Crimeei de catre Rusia, venetienii au aflat din programul de stiri al postului tv propagandisti al Rusiei – RT – cu privire la retragerea Venetiei din Republica Italia. Un ziar local a descoperit stirea si a dat-o sub titlul: ”Un post tv din Rusia a relatat despre secesiunea Veneției”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top