NavalnîiPartidul Progress, condus de opozantul rus Alexei Navalnîi, susține că alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei nu au fost corecte și echitabile și nu recunoaște rezultatele acestora. Noua Duma de Stat este prin urmare ilegala, se arata într-o declarație oficiala a partidului.

Documentul constată că Comisia Electorală Centrală nu a fost în măsură să asigure o numărătoare corecta a voturilor, în cea mai mare parte a regiunilor din Rusia, unde rezultatele afisate se bazeaza pe cifre ”venite de la Moscova”.

Partdul afirma ca comisiile electorale au umflat artificial numarul de voturi exprimate cu nu mai puțin de 10 la sută, iar amploarea fraudei în favoarea partidului lui Vladimir Putin – „Rusia Unită” – este de aproximativ 10 milioane de voturi.

Comisia Electorală Centrală a Rusiei s-a limitat sa anuleze demonstrativ rezultatele alegerilor în cateva circumscriptii electorale. În acest context, Partidul Progress cere demisia șefului CEC, Ella Pamfilova și anularea rezultatelor alegerilor de pe 18 septembrie și organizarea unor noi alegeri parlamentare corecte.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

12 Responses to Partidul lui Navalnîi cere anularea rezultatelor alegerilor din Rusia

  1. Catun spune:

    Stiti care mai e diferenta dintre Federatia Rusa si Coreea de Nord? NAVALNII!

  2. bogdan spune:

    Reteta clara prin care OLR se indreapta spre o dictatura gen N Korea !

  3. putin spune:

    Suparati ca tot mancau bataie de la japonezi, rusii trimit doi spioni in Japonia, pe Aliosa si pe Ivan. Ajung cei doi la Tokio, Aliosa il lasa afara pe Ivan si intra singur la Marele Stat Major.
    -Sunt Aliosa, spion rus, am venit sa aflu ce faceti, ce arme aveti de ne tot bateti.
    -Pai, noi va invingem cu uzul ratiunii, raspunde generalul.
    -Ne panimaiu, zice Aliosa.
    -Uzul ratiunii inseamna asa si asa…
    -Tot nu inteleg.
    -Bine, sa-ti dau un exemplu:
    Generalul isi pune palma pe masa si-i spune lui Aliosa sa traga un pumn in palma, cat poate de tare. Izbeste Aliosa, dar generalul isi trasese mana.
    -Acum ai inteles?
    -Da, spasibo!
    Afara,Ivan il intreaba ce si cum, Aliosa ii spune ca japonezii folosesc uzul ratiunii.
    -Cum vine asta?
    -Sa-ti dau un ezemplu, zice Aliosa, ca tu esti prost si intelegi greu.
    Se uita Aliosa, nu vede nici o masa asa ca-si pune o palma pe fata si-i zice lu’Ivan:
    -Ia trage tu un pumn in palma mea!…
    …….
    Si asa a murit ultimul rus care stia ce-nseamna UZUL RATIUNII.

  4. putin spune:

    „Câtă mărinimie! Putin nu l-a asasinat nici acum pe rusul care a votat împotriva sa la alegeri

    Deși toată lumea îl consideră un dictator nemilos și lipsit de scrupule, președinte Rusiei, Vladimir Putin, arată că în există o inimă de om bun, în spatele unei fațade de om de fier. Deși în acest weekend au fost alegeri, în care partidul său a câștigat toate mandatele și nici un partid de opoziție nu a intrat în parlament, acesta nu l-a executat pe Ivan Ivanov, conaționalul său care a votat cu alt partid. „M-am dus la vot cu inima împăcată. Înainte am vorbit cu familia și mi-am luat adio de la ei. Oricum sunt mult prea sărac ca să mai stau pe lumea asta, măcar cu asigurarea împotriva asasinatului, făcută zilele astea, ar trăi și ei decent. Am fost, încă o dată, dezamăgit de Putin, care nu m-a omorât nici până acum”, a declarat Ivan Ivanovici, rusul care a pus ștampila pe partidul greșit.

    Analiștii politici sunt împărțiți în această privință. Cei care sunt la adăpost, în afara Rusiei, spun că e vorba de vârstă, Putin îmbătrânește și mai are scăpări. Pe de altă parte Russia Today și Sputnik au scris pagini întregi de articole în care laudă gestul președintelui rus, de a nu comanda un asasinat, apreciind că doar oamenii de o valoare morală ridicat și un caracter puternic au acest tip de viziune și toleranță.”

  5. mocanu dan spune:

    DA ASTA NU STIA CA LA EI VOTURILE LE NUMARA INCA TATUCA STALIN?

  6. Eu Stiu spune:

    Se vede ca Navallnii inca nu-si da seama ca nu este dorit de rusi!

    • mocanu dan spune:

      CREZI CA LA RUSNACI OAMENII ISI POT DORI CEVA?-ACOLO E CU VOIE NENISORULE.TU CREZI CA ACOLO FACI CE VREI CA IN ROMANICA?

      • Eu Stiu spune:

        Da,mocanele,in Romanica,un stat de maidanezi a UE,poti face orice,cand n-aveti nimic de facut.Ce mai puteti face ramanand fara titei si gaze,aur si paduri si pamanturi vandute?De aia vi se da voie sa trancaniti si sa umblati fudui ca niste curcani,batand din pinteni in fata streinilor!Democratie,ce mai’

        • putin spune:

          Tu esti ghicitoarea aia din colt? Nu-ti mai turna beutura in cana de cafea, ca nu mai raman urme de zat si uite ce prostii iti ies! 🙂

          • Eu Stiu spune:

            Putinica,prostul intotdeauna se da destept.Stii de ce sunteti asa de multi prosti?Eu stiu.Pana desteptii se gandesc cum sa-i destepteze,ei se imultesc,ca gandacii de kolorado!:-):-):-)

          • putin spune:

            Ai perfecta dreptate!!! Tu faci pe desteptul vad. 🙂 Chiar nu aveti printre voi unul singur, un singur trolisor care ca aibe un IQ mai mare decat numarul de la slapi? Bravo! Mi-ai inveselit ziua!

Lasă un răspuns la putin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top