crimeeaAventura rusa încheiata cu anexarea Crimeei fost un fiasco geopolitic total, firma Serghei Pașinski, șeful Comisiei parlamentare pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, potrivit Tsenzor.NET.

Potrivit acestuia, singurii mulțumiti de situația actuală din Crimeea sunt pensionarii militari, pentru că au o pensie mai mare decât în ​​Ucraina.

„Afacerile toate sunt distruse, nu sunt turisti, infrastructura nu este dezvoltată. Rusia însăși se confruntă cu o criză economică și socială fara precedent. Anexarea Crimeei a fost o alta aventură criminala a lui Putin și cred că, în curând, se va sparge ca un balon de săpun. Daca e sa-l credem pe premierul rus, pierderile Rusiei de pe urma sancțiunilor sunt de 160 miliarde de euro și acesta este doar începutul. Vreau să-i reamintesc domnului Putin ca Uniunea Sovietică s-a prabusit dupa ce unele capete infierbantate au trimis trupe în Afganistan” – declara Pasinski.

„Aceasta este o tradiție rusă,  atunci când se apropie o criză este necesar să se înceapă „un război victorios”, – a spus deputatul.

flota rusa bunÎn plus, oficialul crede ca Flota Mării Negre a Federației Ruse este mai mult un instrument de parade.

„Două-trei distrugatoare americane sunt suficiente pentru a lichida întreaga Flota a Mării Negre, iar flota turcă este cu un ordine de marime peste flota rusa din Marea Neagra”, – este covins Pasinski.

Deputatul a asigurat că aventura Crimeei se va încheia cu un fiasco pentru Rusia, „pentru că bugetul Rusiei nu este un sac fara fund, și cu astfel de prețuri la petrol, într-un an sau doi vor începe procesele negative in Rusia”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top