Primele acuzații oficiale pe urmele investigației speciale a amestecului Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA au fost aduse fostului șef al sediului electoral al lui Donald Trump, Paul Manafort și fostului său partener de afaceri Rick Gates, potrivit The New York Times.

Totodata, Paul Manafort și Rick Gates au fost somați să se predea autorităților federale. Potrivit Reuters și CNN, Manafort a sosit deja la biroul FBI din Washington, însoțit de un avocat.

Sursa AP sustine ca ambii acuzați s-au predat autorităților federale.

Manafort a fost consultant al fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia, și al Partidului Regiunilor din Ucraina. Presa a scris pe surse ca  Manafort s-a îndatorat la „pro-rușii” interesați cu aproape 17 milioane de dolari înainte ca el să se alăture campaniei prezidențiale republicane în martie 2016.

În august 2016, jurnaliștii AP au găsit dovezi că Manafort a primit fonduri din „casa neagra” a Partidului Regiunilor în 2007 și 2009.

În iulie, Manafort a devenit personajul unui alt scandal de ziar, legat de intalnire din  iunie 2016 a fiului președintelui Statelor Unite, Donald Trump Junior cu avocata rusa Natalia Veselnițkaia, de la care a încercat sa obțina informații compromitatoare despre candidatul prezidențial al Partidului Democrat Hillary Clinton.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

7 Responses to Paul Manafort s-a predat FBI. Este primul acuzat în dosarul amestecului Rusiei în alegerile din SUA

  1. yehudy spune:

    trump, sclavul lui putin va fi demis in sase luni 🙂
    apoi putin va ramane singur impotriva intregii lumi, putin va fi respins si de serviciile secrete ruse 🙂
    cititi ce a inceputt in america:
    http://adevarul.ro/international/statele-unite/paul-manafort-fostul-sef-campanie-trump-inculpat-ancheta-privind-amestecul-rusiei-prezidentialele-americane-1_59f7208f5ab6550cb8a1c698/index.html

  2. bogdan spune:

    Oooops ! Toti tradatorii de tara vor fi prinsi !

    • nada spune:

      Da ma prostalaule, ce pentru tine sunt tradatori pentru cetatenii majoritari, adica „prostimea” sunt partidul care doreste o America mare puternica si bogata, si nu uita ca in SUA majoritatea „prostimii! are arme de foc!
      Asa ca cine crezi ca va invinge in razboiul civil care va distruge America?
      bestiile miliardare sau prostimea !

      • bogdan spune:

        Ba e greu sa gasesti un dement mai mare decat tine ! Se pare ca la voi asta e genetic ! Auzi ce prost ! Razboi civil ! Asta la tine in cocina va bateti toti pe o troaca de laturi…tu scroafa batrana si godaceii cei mici proaspat fatati…adevarat razboi civil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top