Pe zidurile principalei catedrale a Ministerului rus al Apărării vor fi reprezentate în relief episoadele importante ale frontului estic al WWII, incluzând faptele eroice fictive ai celor 28 de ”eroi ai lui Panfil (panfilovți)”, existenta cărora a fost respinsă ca neadevarata chiar de procuratura sovietică, relateaza BBC.

„Pe toate nivelurile altoreliefului, vor fi reprezentate teme istorice autentice”, scrie oficaosul Ministerului rus al Apararii, ”Krasnaya Zvezda”, „chipurile oamenilor care vor fi văzute în compoziții au fost copiate din fotografii ale unor luptatori adevărați”. „Eroii lui Panfilov ne vor privi în ochi: istoria a păstrat livretele lor militare”, se spune în ziarul ministerului.

Fapta celor ”28 de eroi ai lui Panfilov” este o relatare din presa epocii despre ”bătălia eroică” a soldaților Armatei Roșii de lângă Volokolamsk, aproape de Moscova, în noiembrie 1941. Articolul a fost o inventie pura a jurnaliștilor ”Krasnaya Zvezda”. În 1947, Parchetul Militar al URSS a stabilit că relatarea este falsa. Mai mult, unul dintre soldații sovietici, la care se face referire ca participant la acea batalie eroica, a fost condamnat în URSS pentru colaborationism cu armata germană pe teritoriul ocupat al URSS.

În 2015, șeful Arhivei de Stat a Rusiei, Serghei Mironenko, a reamintit ca ”fapta eroica” a celor 28 este o fictiune. Ca răspuns, ministrul Culturii, Vladimir Medinski, a declarat ca oamenii care aduc în discuție autenticitatea ”eroismului celor 28 de panfilovțî” sunt niste ”bestii criminale”, iar istoria inventata a celor 28 – „o legendă sfântă de care pur și simplu nu se poate nimeni atinge”.

Medinski a declarat că a descoperit documente care confirmă bătălia fictivă de la Volokolamsk, dar nu le-a prezentat opiniei publice nici pana astazi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Pe catedrala principală a Ministerului rus al Apărării va fi desenată o scenă dintr-un ”fake news”

  1. bogdan spune:

    Gunoaie sovietice ! Ori improsti cu kkat pe cladirea aia ori o pictezi cu criminalii sovietici tot un drak…
    Armata rosie de sange si plina de kkat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top