Pe cine urăşte Putin cel mai tare

12:57 pm, 3 noiembrie 2014 • de 1 Comentariu

Ahmed ZakayevDușmanii lui Vladimir Putin sunt astazi prietenii cei mai buni ai Ucrainei, iar unul dintre cei mai urâţi oameni de președintele rus este Ahmed Zakayev, liderul rezistenței cecene, despre care Kremlinul sustine ca este o oganizatie terorista.

In realitate, Zakayev este fost general de armată şi unul dintre tovarasii de lupta ai lui Johar Dudaev, omul care s-a opus Kremlinului, conducand primul razboi cecen. In trecut, Zakayev a fost Ministrul Afacerilor Externe, iar acum  președinte al Guvernului Republicii cecene Icikeria în exil. Cecenii din exil se delimiteaza de compatriotii lor aflati in slujba lui Putin si care astazi vânează pe bani capete de ofiteri ucraineni in Donbas.

Ahmed Zakayev locuieste acum la Londra sub protectia autoritatilor britanice, de unde conduce guvernul cecen în exil. A realizat un interviu pentru TSN, la care a povestit ca şi-a pierdut prietenii nu numai în razboiul din Cecenia, dar şi la Londra.

Unui dintre ei era si maiorul Litvinenko omul care l-a acuzat public pe Putin ca a organizat atacurile teroriste care au dus la declansarea războiului din Cecenia. Alexandr Litvinenko s-a imprietenit cu Zakayev, devenind astfel inamicul numărul unu al lui Putin.

Dupa lichidarea de catre serviciile secrete a lui Litvinenko, Ahmed este forțat să schimbe des obiceiurile sale de deplasare și studiaza cu atenție produsele alimentare inainte de a le conusma. După moartea prietenului său Litvinenko, otravit cu poloniu, produsele alimentare au devenit obiectul unor glume negre.

Ahmed spune ca in ce-l priveste pe Putin, nu crede în pace. El a povestit de multe ori cum Johar Dudaev (primul presedinte al Ceceniei) a avut una dintre profeții care greu se uita. Cu mai puțin de  un an înainte de moartea lui Dudaev, acesta ar fi spus: Urmatoarea dupa Cecenia va fi Crimeea„.

Dacă nu va intampina rezistenta el (Putin) va merge spre Kiev,” – spune Ahmed.

Kadîrov

Ramzan Kadîrov, liderul pro-Kremlin al cecenilor

In afara de cecenii lui Kadîrov (liderul pro-Kremlin al cecenilor), care lupta in calitate de mercenari de partea republicilor separatiste din Ucraina, la războiul din Donbas de partea Kievului participa mai multi comandanți din rândul dușmanilor lui Putin.

Participarea cecenilor la conflictul ucrainean  este pe baza absolut voluntara. Dar când Rusia și Ucraina vor ajunge la o intelegere, din categoria de voluntari (cecenii) vor fi recalificati” în mercenari care vor fi urmăriti de autoritati” – spune Ahmed.

Totodata, Zakayev este convins ca daca planul lui Putin in Ucraina nu va izbuti, acesta va pleca de la putere.

Deja a fost luata decizia de a-i fi redus (lui Putin) mandatul (de presedinte) – se va intampa în viitorul apropiat. Cheia este in Ucraina. Daca Putin nu castiga acolo, el va trebui să renunte la putere sub presiunea factorilor interni, nu externi. Daca nu va crea Novorossia„, mulțimea careia i-a promisNovorossia” îl va matura de la putere. Daca Occidentul îi va permite să creeze „Novorossia„, va ramane conducator in Rusia pe viata. Dacă nu il va lasa sa creeze zilele lui de presedinte vor fi numarate”- afirma Ahmed Zakayev.

Liderul cecen sustine, de asemenea, că în cazul în care Putin va reusi sa ingenuncheze Ucraina, următoarea tinta în planurile sale de expansiune va fi regiunea baltică.

Ahmed Zakayevnăscut pe 26 aprilie 1959, este fost viceprim-ministru și prim-ministru al nerecunoscutei Republica Cecene Icikeria. A fost, de asemenea, ministrul de externe al guvernului ichkerian, numit de către Aslan Mashadov la scurt timp după alegerea sa din 1997 și din nou în 2006 de către Abdul Halim Sadulayev. În timpul primului război din Cecenia Zakayev a luat parte la luptele pentru Groznâi și alte operațiuni militare, precum și în cadrul negocierilor la nivel înalt cu partea rusă.
În 2002, aflat în exil, Rusia l-a acuzat pentru o serie de crime, inclusiv implicarea în acte de terorism. În 2003, instanța britanica a respins cererea de extrădare depusa de Moscova motivând refuzul prin lipsa probelor și a declarat acuzațiile ca fiind motivate politic.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Pe cine urăşte Putin cel mai tare

  1. didi spune:

    maiorul alexander litvinenko era de fapt ocotenent colonel. si nu e singurul care stia prea multe despre inceputurile razboaielor din cecenia si care a fost redus la tacere. un alt nume greu asasinat de oamenii lui putin este anna politkovskaia, care aflase si ea despre manevrele fsb, despre asa zisele atentate de la moscova, puse la cale de fsb si atribuite cecenilor, cele din blocurile moscovite, cele de la metrou etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top