Canada are în plan o întărire a prezenţei sale militare în Arctica, regiune bogată în resurse naturale devenite mai accesibile în urma încălzirii climatice, potrivit unui plan strategic pe 10 ani dezvăluit marţi de guvernul condus de Justin Trudeau, transmite AFP.

În documentul intitulat ‘Cadru strategic pentru Arctica şi Nordul Canadei’, valabil până în 2030, guvernul arată că ‘Arctica canadiană suscită tot mai mult interes la scară internaţională şi face obiectul unei concurenţe în creştere din partea unor actori statali şi nestatali, care caută să profite de bogatele resurse naturale şi de poziţia strategică a regiunii’.

‘Concurenţa crescândă şi accesul sporit constituie provocări în materie de securitate cărora Canada trebuie să fie pregătită să le răspundă’, subliniază documentul, elaborat după consultări purtate în Marele Nord, regiune ce formează 40% din teritoriul ţării şi unde trăiesc doar 100.000 de locuitori.

Regiunea Arcticii, foarte bogată în minereuri şi hidrocarburi, le permite navelor ca, prin Pasajul de Nord-Vest, care şerpuieşte prin arhipelagul canadian, să scurteze cu peste 7.000 km călătoria între Europa şi Asia.

Acelaşi document aminteşte că ‘navele de turism nu mai sunt o raritate în Arctica Canadiană’ şi că, în 2016, ‘un prim pachebot de croazieră modern străin de 1.000 de pasageri a tranzitat de la un capăt la celălalt Pasajul de Nord-Vest’.

În acest context, Ottawa se declară ‘decisă să-şi exercite suveranitatea’ asupra acestei căi maritime, considerată o strâmtoare internaţională de acces liber de către numeroase state, printre care SUA, ceea ce Canada contestă.

Ea va lansa un proces de ‘vămuire la distanţă a navelor private’ pentru a obliga ambarcaţiunile străine să se identifice.

Guvernul de la Ottawa consideră de primă importanţă să ‘crească prezenţa militară a Canadei, precum şi să prevină incidentele de securitate în Artica şi în Nord şi să intervină dacă este necesar’.

Cu atât mai mult cu cât, după cum notează AFP, de cealaltă parte a Oceanului Arctic, Rusia a redeschis numeroase baze militare.

Conform aceluiaşi ‘cadru strategic’, Canada îşi propune să ‘consolideze (…) capacităţile de supraveghere şi de control’, mai ales cu ajutorul a noi sateliţi.

În fine, Canada vrea să-şi intensifice colaborarea cu aliaţii şi vecinii săi nordici, SUA (Alaska) şi Danemarca (Groenlanda), şi să ‘exploreze posibilităţi de colaborare cu Norvegia, şi ea membră a NATO, pentru a creşte supravegherea regiunii Arcticii în general’. 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Pe urmele Rusiei, Canada îşi propune întărirea prezenţei militare în regiunea Arcticii

  1. bogdan spune:

    Bravo ! O tara cu PIB cat al godacilor cu o populatie de 3 ori mai mica…

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top