În timpul vizitei sale la Podgorica, vicepreședintele american Mike Pence a acuzat Rusia de încercarea de lovitura de stat de anul trecut din Muntenegru, transmite RTCG.

„În asemenea momente trebuie să stăm în apărarea a ceea ce are o semnificație pentru noi, aici, în Europa, trebuie să fim hotărâți și fără compromis în lupta împotriva agresiunii unor țări imprevizibile, umbra carora se ridica de la răsărit“ – a spus Pence.

Potrivit vicepresedintelui SUA, Rusia  încearca să redeseneze cu froța frontierele recunoscute la nivel internațional, iar „aici, în Balcanii de Vest, Rusia încearcă să destabilizeze regiunea, se submineze democrația, credința pe care o împărtășim cu toții“.

Pence a spus că intențiile Moscovei au fost clare anul trecut, când „cu ajutorul agenților săi a încercat să perturbe alegerile din Muntenegru, sa atace parlamentul și chiar a încercat să-l omoare pe premier, totul doar pentru a nu permite Muntenegrului să adere la NATO“.

Reamintim, în ziua alegerilor parlamentare din Muntenegru. de pe 16 octombrie, anul trecut, politia a arestat 20 de cetățeni sârbi, acuzați de planificarea unor atacuri armate asupra instituțiilor de stat.

Partidele de opoziție au susținut că întreaga operațiune a fost fabricata și l-au acuzat pe fostul premier Milo Djukanovic de utilizarea forțelor de securitate pentru consolidarea puterii sale în țară.

Înainte de vot, Djukanovic a declarat că Rusia finanțează opoziția pentru a perturba aderarea Muntenegrului la NATO.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 4,50 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Pence a acuzat Rusia de încercarea de puci din Muntenegru

  1. bogdan spune:

    Pai doar godacii fac ce stiu ei mai bine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top