SiriaStatele Unite au confirmat luni că l-au ucis într-un bombardament aerian în Siria pe numărul doi al grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS), Abu Muhammad al-Adnani, potrivit AFP.

Ca urmare a unor lovituri aeriene de precizei, pe 30 august a fost eliminat cu succes unul dintre liderii ISIS, Abu Muhammad al-Adnani, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, potrivit site-ului Pentagonului.

Potrivit lui Cook, principalul propagandist, recrutor și autor al atacurilor teroriste externe a fost ucis în urma unei lovituri aeriene a SUA în Siria, în apropierea orașului Al-Bab. Lovitură a fost parte dintr-o serie de atacuri reușite împotriva liderilor ISIS, inclusiv cei care răspund de finanțe și planificare militară, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Despre asasinarea lui Abu Muhammad al-Adnani în urma unui atac aerian în Siria a raportat pe 30 august agenția Amaq, care este apropiata de ISIS.al Adnani A doua zi, Ministerul rus Apărării a declarat că al-Adnani a fost eliminat ca urmare a unei lovituri a fortelor aeriene ruse. Moscova a anuntat că „reprezentantul oficial al  islamistilor” Abu Mohammed al-Adnani a fost ucis împreună cu alți 40 de insurgenți în Alep, în timpul unui atac al bombardierului Su-34 în zona Umm-Maaratat Haouch.

Tot atunci, un oficial anonim al SUA a declarat că ”revendicarea de către Rusia a uciderii în Siria a lui Abu Muhammad al-Adnani, este o glumă”.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

3 Responses to Pentagon confirmă eliminarea numărului doi în ierarhia ISIS. Moscova insistă că e meritul său

  1. gigel spune:

    cum sa-si omoare americanii copilul in care au investit o groaza de bani ?

    • Clau spune:

      tu nu esti prost degeaba, esti un prost platit… Majoritatea acestor „copii” de care spui tu sunt rude cu voi, sunt din spatiul sovietic, sunt agenti creati si antrenati de voi…spun aici de „cecenul”, „uzbekul” si alti descreierati scapati in lume din OLr…

    • bogdan spune:

      pesemne cum te lasa pe tine FSB ul sa traiesti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top