Statele Unite au dezmințit afirmațiile președintelui rus Vladimir Putin, care a declarat ieri că gruparea terorista Stat islamic (ISIS) a început să execute în masă ostaticii capturati int-o tabara de refugiati din Siria, inclusiv cetățenii americani și europeni.

Vorbind la Forumul Valdai din Soci, Putin a spus că militanții ISIS au capturat 700 de persoane din tabara de refugiați din Deir al-Zur, care este sub controlul forțelor sprijinite de SUA.

„Ei au prezentat ultimatumuri, anumite cereri și au avertizat că, dacă aceste ultimatumuri nu sunt îndeplinite, vor executa zece persoane în fiecare zi”, a declarat Putin, fără sa precizeze care au fost cererile ISIS. „Alaltăieri au executat zece oameni, au fost împușcați”, a spus Putin, citat de TASS.

Autoritățile americane au declarat joi că, deși atacul asupra taberei a avut loc, restul afirmațiilor  liderului rus sunt false.

„Ne îndoim de exactitatea acestor date”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagon, Sean Robertson.

„Nu avem informații care să confirme luarea de ostatici despre care vorbește președintele Putin”, a adăugat el. „De asemenea, nu știm ca în această tabără să fi existat cetățeni americani”, transmite Vocea Americii.

De asemenea, Pentagonul a negat afirmația lui Putin că SUA și aliații săi de coaliție nu sunt în măsură să înfrângă ISIS.

„Coaliția a eliberat mai mult de 99% din teritoriile ocupate anterior de ISIS”, a subliniat Robertson.

„Rusia, la rândul său, și-a focusat eforturile exclusiv pe sprijinirea regimului sirian, făcând doar câțiva pași în lupta cu amenințarea ISIS și fără a ține cont de legile conflictului armat, ignorând victimele în rândul populației civile și faptele de utilizare a armelor chimice de către regim”, a adăugat el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

5 Responses to Pentagonul îl acuză pe Putin că lansează ”fake news” în spațiul public

  1. Marian spune:

    Pentagonul poate sa acuze rusia,dar nu este o instituție credibilă dintr-o tara pașnică cu credinta in Dumnezeu!Ei au pe altul cu coada si coarne care se roagă la el,nu degeaba l-au trecut si pe bani pe fiecare bancnota de dolari scrie asa:noi credem in dumnezeul banului.La noi se zice altfel: „banii sunt ochii dracului”.

    • Clau spune:

      Care credinta in Dumnezeu godace? Nici chiar lumea ortodoxa nu va mai crede minciunile! Degeaba face spume putinalaul si loverul kiril ca lumea s-a saturat de izul de lume rusa! La noi e o vorba „unde dai si cine crapa”, ati lovit in „fratii” ucrainieni si acum crapati…si nu doar de ciuda….

  2. xyulescu spune:

    Cine acuza Rusia? Cumva cei mai mari criminali ai omenirii ?
    Ma hitleristilor inconstienti ce sunteti,. nu va puneti cu Rusia ca patiti ca tata vostru Hitler

  3. bogdan spune:

    Ce sa faca si porcii ? Mint ca deobicei…Putler e in cadere in sondaje si nu stie ce sa mai inventeze !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top