În Rusia, puteți deveni victimă a justiției dacă ați pus pe rețea o fotografie istorică, ați vopsit eronat ouăle de Paști, ați scris o scrisoare președintelui, sau ați pus la îndoială existența lui Dumnezeu, scrie publicatia Le Vif, care enumera si alte curiozitati ale „justiției” ruse.

Kremlinul nu glumește cu cei care exprima opinie diferita fata de cea oficiala, motiv pentru care a elaborat o legislatie stufoasa și totodata vagă pentru lupta cu „extremismul” sau protectia „sentimentelor credincioșilor”. Legile contin definitii si expresii extrem de vagi în mod deliberat, sustine autorul, care crede ca acest lucru s-a facut pentru a oferi judecătorilor și procurorilor spatiu mare de manevră.

Le Vif a colectat o seride sfaturi juridice, pentru a evita problemele cu „justiția“.

În primul rând, sa nu cumva sa va vina ideea sa adresati o scrisoare lui Putin, așa cum a făcut Daria Kulakova. Pentru faptul că a organizat o campanie de semnare a unei petitii la adresa președintelui rus, ea a fost reținuta și condamnata la zece zile de închisoare în baza acuzațiilor de nesupunere față de poliție.

În al doilea rând, sa evitati vopsirea oualelor de Paste. Elena Blinova, din Ciuvasia, a trebuit să plătească o amendă de 20 mii de ruble pentru faptul că a decorat ouăle de Paște cu sloganul „Libertate lui Malțev!“, un blogger rus arestat.

În plus, în Rusia este periculos să compui poezii care nu respecta linia oficiala. Astfel, pentru poemul „Patrioți ucraineni“, poetul Alexander Bîvții a fost obligat să lucreze 300 de ore în folosul comunitatii. Justiția rusă a considerat ca versurile sale sunt extremiste. Tot extremista a fost catalogata o alta poezie a poetului, dedicata disidentului sovietic Iosif Brodski.

Puteți plăti un preț amar și daca imbratisati cauza luptei cu violența împotriva minorilor, așa cum s-a întâmplat cu Evghenia Ciudnoveț. Femeia a fost condamnata la cinci luni de inchisoare pentru ca a postat online un video cu abuzuri asupra copiilor în Rusia, dorind astfel să atragă atenția publicului asupra gravelor problemelor sociale din tara. Ciudnoveț a rămas în spatele gratiilor aproape 5 luni, pana cand instanta suprema i-a anulat verdictul. Între timp, persoanele incriminate de fimuletul postat de Ciudnoveț au fost la randu-i arestate si condamnate.

Renume mondial a capatat și cazul video-bloggerului Ruslan Sokolovski, care a fost acuzat de incitare la ură și insultarea sentimentelor credincioșilor. Acesta a postat un videoclip in care arata cum se poate juca Pokémon Go într-o biserică.

Legea care reglementează lupta cu „extremismul” a făcut posibilă reținerea și lui Victor Krasnov, din Stavropol, care a postat pe o retea sociala afirmatia ateista – „Dumnezeu nu există“. A fost retinut de politie si apoi internat fortat într-un spital de psihiatrie. Ulterior, in dosarul sau s-a dat NUP, deoarece niciunul dintre așa-numitii credincioși insultati nu a vrut să depună mărturie în fața instanței.

În cele din urmă, pentru a evita infatisarea in fata instanței de judecată ruse, ar fi bine sa evitati postarea de imagini istorice. În februarie 2015, poliția a reținut-o pe Polina Petruseva, care a publicat o fotografie a casei sale din timpul ocupației naziste. Ea a fost obligata sa plătească o amendă de 1000 de ruble pentru ca în fotografie apareau steaguri naziste.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Pentru ce se mai poate face pușcărie în Rusia?

  1. bogdan spune:

    In tara aia de nebuni totul este posibil ! Nu degeaba se numeste Ospiciul Lumea rusa ! Daca vezi de cine e condusa nu te mai mira nimik !

    • POLITICALLY CORRECT spune:

      Daca ai afla la noi de ce se intra in pushcarie ai fi oripilat !! La capitolul asta rusii sunt copii de mingi !! Dar si mai tare e cealalta : Pentru ce nu se intra la noi in puscarie !! De exemplu pentru ca furi intre un milion si un miliard ,sau daca omori pe careva si mai ai si bani pe deasupra !! Bine !! Tu nu esti din romania ,si la voi in ukropia crima si furtul nu sunt pedepsite decat la cei care nu fac asa ceva !! Intelegi ce vreau sa spun ??

      • bogdan spune:

        Nu mai baga din top mai pork sovietic ! Noi e pt tine si toti godacii OLr ! Nu te mai da drept Roman ca nu tine ! Grohaie in alta parte godac sovietic !

      • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

        Papusa P.C. a „uitat” ca acum patru zile cand avea alt nickname s-a dovedit ca nu cunoaste Romania actuala. E cel mai probabil un transnistrean ca toti cei de limba romana care sunt impotriva propriei naturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top